image
Sursa foto: captură

#AlegeCuOchiiDeschiși! A fost lansată o platformă care te informează despre circumscripția în care vei vota // VIDEO

Institutul de Politici Publice a lansat site-ul www.alege2019.md – o platformă online care te informează despre circumscripția în care vei vota în alegerile parlamentare din 24 februarie.

Pe www.alege2019.md poți identifica rapid circumscripția în care vei vota printr-o simplă căutare după denumirea localității, sau, dacă ești din Chișinău, după adresă (strada și numărul blocului).

Odată identificată circumscripția ta, prin intermediul unei hărți interactive, poți accesa lista tuturor candidaților din circumscripție.

Pe paginile candidaților vei afla mai multe despre aceștia: date biografice, activitatea profesională și politică, declarațiile de venituri și interese personale, precum și investigațiile jurnalistice în care au apărut pe parcursul timpului.

Iar dacă ai un candidat care te interesează, îl poți găsi direct, introducând numele acestuia în câmpul de căutare.

”Cu toții ne dorim un Parlament cât mai integru și profesionist, iar alegătorul informat este o pre-condiție esențială pentru aceasta. Platforma www.alege2019.md oferă cetățenilor posibilitatea de a se informa și a-și crea propriile opinii despre candidații din circumscripțiile uninominale, astfel devenind alegători informați, nu doar simpli votanți.” a afirmat Arcadie Barbaroșie, Director Executiv al Institutului de Politici Publice, cu ocazia lansării site-ului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: