image
Sursa foto: captură video / Jurnal TV

Va semna PAS Pactul pentru Europa, lansat de Blocul politic „Împreună”? Cum comentează Președintele Parlamentului // VIDEO

Blocul politic „Împreună”, alcătuit din patru formațiuni politice pro-europene și lansat acum trei zile, a propus tuturor partidelor care împărtășesc același vector de politică externă să semneze un Pact European, după modelul Declarației de la Snagov, semnate de partidele din România în 1995. PAS, prin intermediul speakerului Parlamentului, Igor Grosu, prezent în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, și-a afirmat sprijinul pentru această inițiativă, invitând cât mai mulți actori sociali să se alăture.

Speakerul Parlamentului a declarat că formațiunea pe care o reprezintă și care deține majoriate în Parlament va susține Pactul pentru Europa, propus de Blocul „Împreună”, imediat după ce PAS va analiza cu atenție documentul și, poate, va veni cu unele îmbunătățiri.

Grosu a subliniat, de alftel, că este un susținător absolut al oricărei forme coalizare atât a partidelor politice, cât și a scoietății civile.

„Noi l-am primit marți. Deja ne-am uitat peste el, dar o să-l analizăm foarte atent. Eu o să recomand colegilor să adoptăm decizia de a-l susține. Poate o să venim și noi cu unele completări la acest pact. Noi susținem această intenție de a coaliza cât mai multe partide politice și nu doar partide politice, dar și societatea civilă. Am văzut că inițiativa se adresează și oamenilor de cultură, tuturor celor care sunt pro-europeni. Sper foarte mult să răspundă la această invitație cât mai multă lume și, după cum am spus, nu doar să semnăm, dar și să acționăm la firul ierbii”, a menționat președintele Parlamentului.

Este imperios necesar ca cetățenii Republicii Moldova să înțeleagă faptul că maniera pozitivă în care s-a dezvoltat localitățile în care trăiesc se datorează, în parte, inclusiv sprijinului care a venit și continuă să vină dinspre Uniunea Europeană.

Speakerul legislativului de la Chișinău a invitat, în context, și alți actori sociali să facă acest lucru, alăturându-se și susținând respectiva inițiativă.

„Trebuie de mers, trebuie de explicat, trebuie de venit cu exemple foarte concrete, în care să mergi într-un sat și spui că, bunoară - școala asta pe care o aveți dumneavoastră, sau acest iluminat stradal, sau acest drum, sau această apă care vine prin apeduct, la modul palpabil, au fost construite inclusiv datorită ajutorului venit din Uniunea Europeană. Dar cel mai important argument care prinde, la care lumea rezonează, este argumentul păcii. Iată, faptul că țările Uniunii Europene, Uniunea Europeană a reușit, a evoluat într-un spațiu al păcii, al stabilității. În plus, marea majoritate a cetățenilor Republicii Moldova gravitează, se regăsesc, circulă, călătoresc, învață, muncesc acolo. De aceea, da - noi vom semna. O să vedem dacă putem veni cu oarecare îmbunătățiri. Și invit și alți actori sociali să contribuie”, a conchis Igor Grosu.

Amintim că patru partide au anunțat duminica trecută formarea unui bloc comun, cu genericul „Împreună”, în cadrul căruia vor participa la viitoarele alegeri. Este vorba de Platforma Demnitate și Adevăr, Liga Orașelor și Comunelor, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare și Partidul Schimbării.

Blocul a fost creat la începutul anului curent și din el făceau parte trei partide. Acum li s-a alăturat Coaliția pentru Unitate și Bunăstare.

Întreaga emisiune poate fi urmărită mai jos.

Noutăţile partenerilor

comentarii: