image
Sursa foto: mediafax.ro

Avion multirol PRĂBUŞIT în California: Şapte turişti au fost răniţi de explozie

Un avion multirol F/A-18 Super Hornet al Forţelor Navale americane s-a prăbuşit miercuri în Parcul Naţional Death Valley din California, în urma dezastrului aviatic şapte turişti au fost răniţi de fragmente rezultate în urma prăbuşirii şi exploziei aeronavei, iar pilotul este dispărut în misiune.

Avionul efectua un zbor de antrenament în momentul producerii incidentului. Autorităţile au iniţiat o operaţiune de căutare a pilotului, a anunţat Lydia Bock, purtătoarea de cuvânt a bazei aeriene Lemoore din California, scrie mediafax.ro.

"Situaţia pilotului este necunoscută în acest moment", a declarat Bock la aproximativ patru ore după prăbuşirea aeronavei.

Patrick Taylor, purtătorul de cuvânt al parcului naţional, a declarat că mai multe ambulanţe au fost trimise pentru a acorda asistenţă medicală mai multor turişti, care se aflau într-un punct de observaţie folosit de pasionaţii de aviaţie pentru a urmări antrenamentele piloţilor militari într-o zonă cunoscută drept "Star Wars Canyon". Oficialul a precizat că primele date indică faptul că şapte persoane ar fi fost rănite uşor.

Postul KABC-TV, care a discutat cu turiştii, a transmis că aceştia au primit îngrijiri medicale pentru leziuni şi arsuri minore provocate de fragmente rezultate în urma prăbuşirii şi exploziei aeronavei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: