Casa a fost proiectată de arhitectul portughez Manuel Vieira Lopes nu doar pentru a produce energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice, ci și pentru a spori producția de energie electrică datorită unui concept inedit. Locuința este proiectată pentru a se roti după soare, scrie BBC, citate de liberatate.ro

„Atunci când am început să proiectez această casă, scopul era ca aceasta să fie locuința familiei mele. O casă cu această dimensiune și cu acest număr de panouri fotovoltaice produce 25.000 kWh pe an, adică de 5 ori mai multă electricitate decât consumă. Deoarece casa urmărește soarele, ea produce cu 45% mai multă energie decât dacă ar fi fost statică”, a povestit arhitectul Manuel Vieira Lopes, conform sursei citate

Locuința a fost proiectată în așa fel încât să se rotească ca floarea soarelui.

„Rotația acoperișului din panouri fotovoltaice și rotația casei în sine. Acoperișul din panouri fotovoltaice se adaptează în funcție de sezon. El poate crea umbre la ferestre, precum o mantie, sau le poate expune, permițând Soarelui să încălzească interiorul. Combinația mișcărilor creează un efect de floarea-soarelui”, a explicat arhitectul.

Construită pe o suprafață de 100 de metri pătrați, casa poate fi controlată în totalitate prin intermediul unei aplicații de pe telefonul mobil.

„Vin acasă, îmi încarc mașina electrică cu surplusul de energie pe care îl produce locuința – energie curată. Deschid ușa și obloanele, aprind luminile și organizez interiorul în funcție de nevoile mele din acel moment”, spune arhitectul portughez.

Interiorul locuinței a fost proiectat, de asemenea, pentru a se roti. Casa nu are împărțiri. În interior a fost creată o „insulă', un element care poate fi folosit pe post de bucătărie, pat sau chiar de baie.

„Insula creează o dinamică spațială în casă, adaptabilă nevoilor proprietarului și rutinei sale zilnice. De exemplu, dimineața bucătăria poate avea o suprafață mai redusă cu 15 metri pătrați, în timp ce la sfârșitul zilei bucătăria se poate roti și se poate combina cu sufrageria, mărind spațiul până la 40 de metri pătrați”, a mai arătat creatorul casei.

În plus, locuința poate fi mutată deoarece este portabilă. În orice moment, o familie poate să ia casa cu ea dacă decide să se mute.

Astfel de case rotitoare urmeaăz să fie scoase la vânzare în curând. Prețul de pornire pentru acest locuințe pornește de la 250.000 de euro.