image
Sursa foto: jc.md

Memorandumul pentru un nou acord privind ajutorul de 100 de mil. de euro pentru RM, aprobat de Guvernul de la București

Memorandumul pentru aprobarea negocierii şi semnarea unui nou acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară, în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, figurează pe agenda de astăzi a Executivului de la București.

„Practic, prin acest Memorandum, la nivelul Guvernului se asigură funcţionarea mecanismelor pentru un nou acord, în baza căruia România va continua să acorde asistenţă tehnică şi financiară către Republica Moldova, pentru a sprijini parcursul său european”, a declarat premierul român Nicolae Ciucă.

Acordul care a fost semnat la 27 aprilie 2010 și care a ieșit din vigoare la 28 martie 2021 a constituit o parte integrantă importantă a mecanismelor dezvoltate de România în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova.

Acordul a fost modificat prin 5 Protocoale adiționale, în baza cărora au fost extinse domeniile de aplicare și a fost prelungită la 10 ani perioada de valabilitate a Acordului. Valoarea totală a plăților efectuate de România în baza Acordului a fost de 32.037.337,41 euro, suma rămasă neutilizată fiind de 67.962.662,59 euro.

Documentul a permis finanțarea de către România a unor proiecte emblematice, cum ar fi reabilitarea și modernizarea a peste 1.000 de grădinițe și instituții școlare din Republica Moldova sau asigurarea unei contribuții la dezvoltarea gazoductului Iași-Chișinău, proiect strategic de interconectare energetică între România și Republica Moldova.

Noutăţile partenerilor

comentarii: