image
Sursa foto: Captură // PCCOCS

VIDEO // Percheziții la Orhei: Membri ai organizației criminale „Machena”, deconspirați; Peste 200.000 de lei, ridicați

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii de investigație și angajații Fulger, au desfășurat timp de două zile, 13-14 aprilie, percheziții la Orhei, urmare a deconspirării unuia din grupurile organizației criminale „Machena”. Grupul criminal își desfășura activitățile infracționale prin scheme bine determinate, de o perioadă îndelungată. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat peste 200 mii de lei.

Potrivit PCCOCS, o parte a activității ilegale a grupului criminal, documentat timp de șase luni, ținea de aplicarea metodelor de constrângere în privința persoanelor supuse diferitor situații create artificial, în stilul anilor '90. Mai exact, în baza diferitor scheme bănuiții ar fi identificat și ademenit persoane care au oferit împrumuturi de bani sau care aveau neînțelegeri cu alte persoane. Bănuiții ar fi intrat în contact cu acestea și le-ar fi asigurat că sub controlul lor problemele le vor fi soluționate, în schimbul unui procent din sumele de bani disputate cu terți sau direct prin recompensarea financiară a membrilor organizației.

Un alt aspect infracțional al grupului ținea de activitățile ilegale desfășurate sub paravanul jocurilor de noroc ilegale. Astfel, urmare a rezultatelor obținute în urma perchezițiilor efectuate, inclusiv la domiciliile liderilor criminali, oamenii legii i-au surprins pe bănuiți în timp ce jucau pocher, ca parte componentă a activităților infracționale de creare a fondurilor destinate susținerii organizației criminale „Machena”. În rezultat, a fost ridicat echipamentul folosit la desfășurarea jocurilor ilegale și peste 200.000 de lei - bani care ar proveni din activitate infracțională, jumătate din acești bani fiind puși în joc.

„Drept rezultat, procurorii PCCOCS au recunoscut în calitate de bănuiți opt persoane din Orhei, cu vârste cuprinse între 20 și 65 de ani (printre ei și oameni de afaceri). De asemenea, au fost audiați martori, care au comunicat despre activitățile criminale investigate. O parte din bănuiți au fost anterior condamnați pentru diferite categorii de infracțiuni, iar în cadrul grupului criminal aveau roluri specifice primite din partea liderului grupului criminal organizat – cu vârsta de 34 de ani, așa-zis „supraveghetor" pentru municipiul Orhei, numit în acest rol de către conducătorul organizației criminale – responsabil de pregătirea locațiilor conspirative pentru desfășurarea jocului ilegal de pocher, numirea dealer-ului care punea la dispoziție fise pentru joc din valiza pregătită, cu ulterioara ridicare a mijloacelor financiare acumulate din jocurile de noroc etc.”, se arată în comunicatul PCCOCS.

Perchezițiile din municipiul Orhei au vizat schemele acestui grup criminal organizat, cu activitate ce viza și adunările membrilor organizației criminale și crearea fondurilor pentru susținerea activității organizației, inclusiv prin facilitarea acestor jocuri de noroc ilegale. Ca motiv invocat în comunicarea cu cei de la care primeau bani era necesitatea susținerii grupului criminal și a membrilor organizației, actualmente deținuți în diferite instituții de detenție ale Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Investigarea creării și conducerii acestei organizații criminale continuă, timp în care persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: