image
Sursa foto: agora.md

4 ani de la Marea Adunare Naţională din 6 septembrie 2015; Andrei Năstase: Noi nu uităm nimic, nu iertăm crimele odioase

Astăzi se împlinesc patru ani de la Marea Adunare Naţională din 6 septembrie 2015, când peste 100 de mii de cetăţeni din toată ţara s-au adunat în inima capitalei pentru a cere demisia guvernării, restituirea miliardelor furate, eliberarea instituțiilor statului din captivitatea oligarhică.

Protestul fost organizat de Platforma Civică Demnitate şi Adevăr creată de mai mulți formatori de opinie hotărâți să stopeze procesul extrem de periculos de involuție a Republicii Moldova, comentează astăzi Andrei Năstase.

Președintele Platformei DA spune că au urmat multiple evenimente politice care astăzi au culminat cu schimbarea puterii în stat și demararea unui proces ireversibil de dezoligarhizare și demafiotizare a Republicii Moldova.

„Evident, situația este complicată de rezistența disperată a sistemului edificat de Plahotniuc. Dar procesele începute nu mai pot fi stăvilite de nicio forță politică retrogradă, de nicio voință obscură antipopulară. Blocul ACUM format din Platforma DA și PAS, având ca bază un program complex de reabilitare a situației în toate domeniile de dezvoltare a țării și de edificare a unui stat de drept în Republica Moldova, a inițiat schimbarea reală a situației pe diverse dimensiuni, eradicarea corupției mari și mici, investigarea și tragerea la răspundere a tuturor vinovaților pentru comiterea crimelor economice și de alt gen împotriva statului, altfel spus, și-a asumat plenar și responsabil guvernarea de care au nevoie oamenii pentru a-și trăi viața decent, în bunăstare, aici, ACASĂ, în țara lor”, a menționat Andrei Năstase.

„Procesele de eradicare a urmărilor nefaste ale unui regim autocratic, criminal sunt departe de a se fi încheiat și criticile oamenilor care își doresc o schimbare rapidă, mai ales în justiție, sunt justificate. E de înțeles nerăbdarea cetățenilor obosiți de anii petrecuți într-o atmosferă irespirabilă, sufocantă, grea și dorința lor de a dinamiza lucrurile, de a accede cât mai repede la normalitate. Ceea ce pot să vă spun cu siguranță este că noi ne străduim cu toată ardoarea și suntem în deplină competență să facem tot ce ne stă în puteri pentru a atinge scopurile pe care ni le-am propus de la bun început – încă de atunci, de la 6 septembrie 2015. Noi nu uităm nimic, nu iertăm crimele odioase și nu vom trăda niciodată idealurile poporului. Știu sigur că vom reuși, chiar dacă e greu și chiar dacă uneori pare imposibil. Avem nevoie doar de încrederea dumneavoastră, a Oamenilor cu demnitate, și de timp. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a încheiat liderul Platformei DA.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: