image
Sursa foto: politia.md

VIDEO: Un comerciant de droguri din Cantemir, reținut după ce a fost monitorizat timp de o luna; Ce au relevat perchezițiile

Un bărbat de 34 de ani din Cantemir a fost plasat în arest fiind învinuit de organizarea, vânzarea și consumul de droguri. Bărbatul a fost reținut într-un apartament din capitală și documentat timp de o lună, perioadă în care polițiștii au acumulat probe în privința acestuia.

În rezultatul perchezițiilor efectuate în apartamentul pe care acesta îl închiria, oamenii legii au depistat și ridicat o substanță de tip PVP denumită și „sare”, aparate confecționate artizanal, telefoane mobile, tablete și instrumente muzicale, a căror proveniență nu au putut-o comunica.

De asemenea, în apartament au fost depistați trei bărbați, consumatori de droguri, cu vârstele de 30 și 35 ani.

Toate obiectele și substanțele depistate au fost transmise pentru expertiză la Centrul Tehnico - Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.

Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile, anterior acesta fiind judecat pentru furt și tâlhărie.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 7 ani.

Cazul a fost documentat de ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Centru, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”.

Polițiștii capitalei continuă măsurile speciale de investigație și urmărire penală pentru identificarea altor complici în comercializarea drogurilor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: