image
Sursa foto: jurnal.md

Semnatar al Declaraţiei de Independenţă: „Victoria lui Andrei Năstase va fi primul pas spre eliberarea ţării de mafie”

Dodon şi Plahotniuc sunt în aceeași gaşcă cu Silvia Radu şi Ion Ceban, iar cetățenii care sunt împotriva sistemului, adică 95%, trebuie să voteze pentru Andrei Năstase, și asta indiferent de opţiunea politică. Declaraţiile au fost făcute de către deputatul în primul parlament al Republicii Moldova Ilie Trombiţchi.

„În această duminică se vor desfăşura alegeri pentru funcţia de primar. Se întâmplă într-un stat capturat, unde totul este controlat de un sigur om, până şi gândirea oamenilor. Lui nu îi este indiferent pentru cine veţi vota. Sunt gândite şi variante alternative. Despre alegeri corecte nici nu poate fi vorba. De asta mulţi au decis să nu vină la alegeri. Este dreptul lor. Este important ca cei care vor merge să fie împotriva sistemului”, a menţionat Ilie Trombiţchi.

Totodată, ex-deputatul Ilie Trombiţchi spune că turul II este decisiv, unde trebuie să treacă un candidat care nu este controlat de Plahotniuc, adăugând că acesta este Andrei Năstase.

„Cel mai probabil totul se va decide în turul doi. Trebuie să treacă un candidat care nu este controlat de Plahotniuc. Astfel de candidaţi sunt doar doi – Andrei Năstase şi Alexandru Roşco. Este doar o singură posibilitate, iar această şansă o are Andrei Năstase. Nu vreau să fac agitaţie pentru dodonişti, care nu înţeleg că Dodon şi Plahotniuc sunt în aceeași gaşcă cu Silvia Radu şi Ion Ceban. Cei care nu sunt de acord cu sistemul, adică 95%, trebuie să voteze pentru Andrei Năstase. Şi asta indiferent de opţiunea politică”, a adăugat deputatul în primul Parlament.

În context, Ilie Trombiţchi spune că „Andrei Năstase este singurul candidat care a vorbit despre problema râului Nistru. În echipa lui sunt oameni diferiţi, îi simpatizez pe Alexandru Slusari şi Stanislav Pavlovschi. Victoria lui Andrei Năstase va fi primul pas spre eliberarea ţării de mafie”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: