image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

11 posturi TV, sancționate pentru lipsă de programe locale în limba română; CA a aplicat amenzi în sumă de 332 000 de lei

11 posturi de televiziune din Republica Moldova au fost amendate pentru că nu au difuzat suficient conținut local în limba română în orele de maximă audiență.

Consiliul Audiovizualului a monitorizat, în perioada 19-25 noiembrie, următoarele posturi TV: Moldova-1, Jurnal TV, PRO TV Chișinău, TV 8, Canal 5, Canal 2, Canal 3, Prime, Publika TV, Mega, Familia, Primul în Moldova, Accent TV, TV 6 și Orhei TV.

În urma monitorizării, Consiliul Audiovizualului a constatat că Jurnal TV, Moldova 1 și TV8 nu au comis încălcări.

Iar Canal 5, Canal 2, Canal 3, Prime, Publika TV, Mega, Familia, Primul în Moldova, Accent TV, TV 6, Orhei TV și PRO TV Chișinău au difuzat programe audiovizuale cu durata medie zilnică mai mică de 8 ore, în primă difuzare au transmis mai puțin de 50% din cotele de producție proprie, ponderea programelor locale a constituit un volum mai mic de 80% în limba română în cazul unor servicii media, iar volumul programelor locale difuzate în orele de maximă audiență nu a atins 75%.

În cadrul dezbaterilor publice, vicepreședinta Consiliului Audiovizualului, Ana Gonța, a propus să nu fie aplicate sancțiuni pe alin. (4), dat fiind faptul că la moment există o incertitudine juridică asupra programelor în primă difuzare, propunere acceptată de membrii CA. Astfel, Prime a scăpat de amendă.

Pentru derogările admise de la prevederile legislației audiovizuale în vigoare, Consiliul Audiovizualului a aplicat următoarele sancțiuni:

consiliuaudiovizual.mdconsiliuaudiovizual.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: