image
Sursa foto: adevarul.ro

Victor Alexei, unul dintre polițiștii sechestrați de Fulger după ce au susținut noua putere, e fiul Generalului Alexei

Unul dintre polițiștii din secția 6 a Inspectoratului Național de Investigații, sechestrați astăzi de mascații de la Fulger după ce au declarat public că susțin noua guvernare, este fiul generalulului Nicolae Alexei.

Victor Alexei, fiul generalului Alexei, este și până la această oră în secția luată astăzi cu asalt de mascați.

Amintim că, în această dimineață, zeci de mascați de la Fulger au dat buzna în secția 6 a Inspectoratului Național de Investigații, din sectorul Botanica, acolo unde lucrează polițiștii care și-au declarat ieri sprijinul pentru noua guvernare. Acolo a fost prezent și fostul șef IGP, Alexandru Pânzari, care a coordonat mascații.

Unul dintre polițiști a declarat că mascații i-au tratat pe cei 6 polițiști care sprijină noua putere drept „teroriști”.

Vedeți aici tot ce s-a întâmplat dimineață, la prima oră.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: