image
Sursa foto: mediafax.ro

Trupul alpinistului Torok Zsolt, coborât de pe munte, pe jos, de salvamontişti

Corpul alpinistului Torok Zsolt, găsit sîmbătă mort în zona Vârfului Negoiu, a fost coborât de salvamontişti pe jos de pe munte, în cursul nopţii de sîmbătă spre duminică.

Potrivit reprezentanţilor Salvamont Sibiu, evacuarea alpinistului găsit sâmbătă mort s-a finalizat în noaptea de sîmbătă spre duminică, pe cale terestră. Corpul neînsufleţit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală din Sibiu.

Decizia de coborâre pe cale terestră a fost luată sâmbătă după-amiaza, după ce elicopterul solicitat nu a putut interveni din cauza condiţiilor meteo.

„Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, elicopterul solicitat pentru evacuarea alpinistului decedat în zona Vârfului Negoiu nu a putut interveni. Se va face evacuarea acestuia pe cale terestră de către echipele Salvamont”, a anunţat Adrian David, şeful Salvamont Sibiu. Acesta a precizat că nu se ştie cât va dura operaţiunea.

Alpinistul Torok Zsolt, a cărui dispariţie a fost anunţată sâmbătă dimineaţa la 112, a fost găsit mort în zona Vârfului Negoiu. Dispariţia a fost anunţată de soţia lui, după ce acesta plecase de câteva zile singur pe munte, într-o zonă fără semnal, iar un grup de alpinişti i-ar fi găsit sâmbătă lucrurile într-un refugiu de pe munte, scrie mediafax.ro.

Căutările au început imediat după anunţarea dispariţiei şi în acţiune au fost implicaţi salvamontişti şi jandarmi din judeţele Sibiu şi Argeş, dar şi un elicopter al MAI.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: