image
Sursa foto: border.gov.md

Percheziții în Găgăuzia, într-un dosar de migrație ilegală; Polițiștii au reținut o persoană (VIDEO)

Poliția de Frontieră a efectuat marți percheziții acasă la un bărbat din Găgăuzia, într-un caz de organizare a migrației ilegale. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.

Conaționalul este bănuit de implicare în organizarea migrației ilegale a cetățenilor ucraineni.

„Pe 19 martie 2024, ofițerii de investigații și de urmărire penală din cadrul Direcției regionale Vest, în colaborare cu ofițerii din Direcția regională Sud și cei din Direcția Acțiuni Speciale la Frontieră, au descins la domiciliul bănuitului. Ca urmare, au fost descoperite și ridicate dovezi clare ale săvârșirii infracțiunii, printre care un autovehicul utilizat în transportarea migranților, dispozitive de comunicație mobilă, mijloace de stocare a informațiilor și alte probe relevante”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Oamenii legii continuă investigațiile.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: