image
Sursa foto: Profimedia

Un avocat din Drochia, condamnat la 3 ani de închisoare pentru trafic de influență; A pretins 5000 de euro de la un client

Un avocat din Drochia, care a pretins și primit bani ca să exercite influență asupra procurorilor și judecătorilor în cadrul unei cauze penale, a fost condamnat la trei ani de închisoare, fiindu-i privat dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 4 ani, transmite Procuratura Generală.

Potrivit procurorilor, urmărirea penală a fost începută în octombrie 2021, în urma denunțului privind pretinderea sumei de 1000 de euro și susținerea de către avocat a influenței asupra judecătorul din cadrul Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni, pentru a-l determina să aplice în privința clientului său măsura preventivă de arest la domiciliu în loc de arest preventiv.

De asemenea, avocatul a pretins 5000 de euro, susținând că are influență și asupra procurorului din Procuratura raionului Glodeni. Acesta i-a spus aceluiași client că-l va determina pe procuror să solicite condamnarea la o pedeapsă cu suspendare condiționată, iar pe judecător să-l determine să pronunțe, în rezultatul examinării judiciare a cauzei penale, o sentință de condamnare cu suspendare condiționată a executării pedepsei. Din suma pretinsă, acesta a primit 3000 de euro, condiționând ca restul banilor, în sumă de 2000 de euro, să-i fie transmiși lui după expirarea termenului de atac a sentinței.

Urmărirea penală în prezenta cauză penală a durat 2 luni, inculpatul nu și-a recunoscut vina, iar judecarea acesteia a durat 1 an și 2 luni.

Totodată, de la inculpat s-a confiscat, cu trecerea forțată și gratuită în proprietatea statului, mijloacele bănești în sumă de 4000 de euro, care au fost primite ilegal și destinate pentru săvârșirea de către avocat a infracțiunii de trafic de influență.

Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Bălţi în termen de 15 zile.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: