image
Sursa foto: Reuters

Noul preşedinte al Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, a depus jurământul de învestire

Noul preşedinte al Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, a depus astăzi jurământul de învestire în cadrul unei ceremonii la care au participat înalţi oficiali guvernamentali, dar şi fostul preşedinte al ţării, Gjorge Ivanov, potrivit Reuters.

Social-democratul Pendarovski, în vârstă de 56 de ani, a învins-o în cadrul alegerilor prezidenţiale de duminica trecută pe candidata naţionalistă Gordana Siljanovska-Davkova.

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a fost dominată de disensiunile profunde privitoare la redenumirea ţării, în urma unui acord cu Grecia. Modificarea denumirii statului, din „Republica Macedonia” (recunoscută la nivel internaţional sub denumirea „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei”, n.r.) în „Republica Macedonia de Nord”, a fost o condiţie impusă de Grecia pentru rezolvarea disputei referitoare la numele acestei ţări.

Modificarea denumirii statului, care a fost solicitată de Grecia pentru ca Atena să nu se mai opună aderării Macedoniei la NATO şi UE, a fost decisă în urma Acordului de la Prespa, semnat în 2018.

În timp ce Pendarovski şi Partidul Social Democrat din care face parte au susţinut modificarea numelui ţării, partidul VMRO-DPMNE, reprezentat în alegeri de Siljanovska-Davkova, respinge înţelegerea cu Grecia.

Preşedintele Macedoniei de Nord are un rol în cea mai mare parte ceremonial, dar deţine funcţia de comandant suprem al forţelor armate şi este cel care promulgă legile votate în Parlament.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: