image
Sursa foto: mediafax.ro

Rusia face apel la ţările din Golf să înceapă negocieri pentru detensionarea situaţiei din regiune

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a făcut joi apel la ţările din Golf să înceapă negocieri pentru detensionarea situaţiei din regiune, pe fondul atacurilor cu drone împotriva infrastructurii petroliere din Arabia Saudită, informează agenţia Interfax, citată de Reuters.

În cadrul unui discurs susţinut la Moscova, Lavrov a susţinut că statele din Golf trebuie să identifice o serie de măsuri care să prevină repetarea unor astfel de situaţii pe viitor.

Totodată, el a mai spus că acuzaţiile la adresa Iranului, pe care Rusia le consideră nefondate, nu fac altceva decât să înrăutăţească situaţia din regiune.

Atacurile cu drone care au vizat rafinării din Arabia Saudită afectează aproximativ jumătate din producţia de petrol saudită, a informat cotidianul Financial Times. Insurgenţii huthi din Yemen, susţinuţi de Iran, au revendicat atacurile cu drone care au provocat incendii la centrele saudite de rafinare a petrolului din Abqaiq şi Khurais.

Arabia Saudită acuză Iranul că a susţinut „în mod indubitabil” atacurile asupra rafinăriilor de petrol de pe teritoriul său, anunţând că au fost recuperate fragmente de drone şi rachete care aduc dovezi incontestabile în acest sens. Acuzaţii similare la adresa Iranului au fost făcute şi de către Statele Unite.

Donald Trump, preşedintele Statele Unite, a ordonat miercuri impunerea de sancţiuni suplimentare împotriva Iranului, în contextul tensiunilor legate de Acordul nuclear şi de atacurile care au vizat rafinării din Arabia Saudită, scrie mediafax.ro.

Iranul a catalogat drept „inacceptabile” acuzaţiile Statelor Unite privind responsabilitatea Teheranului în lansarea acestor atacuri.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: