image
Sursa foto: Hepta

The Washington Post: Imagini cu anomalii pe care le-ar putea dezvolta peştii afectaţi de poluarea oceanelor

Wolf Silveri, un artist fotograf, a conceput imagini care ar putea descrie distopii ale peştilor afectaţi grav de poluarea din oceane, informează cotidianul The Washington Post.

„Wolf Silveri fotografiază de obicei oameni. Portretele lui puternice şi luminate dramatic sunt personale şi evidenţiază umanitatea. De obicei, spune că are obiectivul de a reda o perspectivă reală. Dar, după vizitarea unei pieţe de peşte, i-a venit o altă idee. În timp ce aştepta la piaţă, a început să se întrebe ce peşti ar mai exista peste câteva decenii. Cu o zi înainte, citise că până în anul 2050, în oceane vor fi mai multe deşeuri decât peşti", notează cotidianul The Washington Post.

„M-a şocat ce am citit", declară Wolf Silveri.

MM

Având în minte această idee, a cumpărat un peşte şi l-a dus în studio. A introdus capul într-o sticlă de plastic. Aşa a fost realizată prima imagine din seria de fotografii distopice "We'll sea", realizate pe baza conceptului că, dacă că plasticul va depăşi peştele, oceanele vor găsi o modalitate de a integra în habitat deşeurile produse de oameni.

CC

"Am vrut să arăt o simbioză, am vrut să arăt ceva care să facă pe cineva să se uite de două ori, pentru că nu ar înţelege din prima", a explicat Silveri.

Cea mai mare parte a plasticului folosit de Silveri era din propria locuinţă, dar obiectivul lui este ca lumea să vadă imaginile neobişnuite şi abstracte şi să utilizeze plasticul în noi moduri. "Oamenii s-au săturat de imagini sensibile, acestea nu mai impresionează pe nimeni", subliniază el.

MM

Noutăţile partenerilor

comentarii: