Astfel, pe unele porţiuni de autostradă, limita maximă de viteză este de 100 de kilometri pe oră deoarece există temeri că temperaturile neobişnuit de mari ar putea produce crăpături periculoase în carosabil, a informat un purtător de cuvânt al autorităţii care administrează reţeaua de autostrăzi.

Temperaturile din Germania ar urma să ajungă săptămâna aceasta la 38 de grade Celsius şi ar putea chiar să depăşească recordul de 40,3 grade Celsius, înregistrat în iulie 2015.

Canicula a produs deja incendii de pădure în apropierea Berlinului, iar Crucea Roşie a avertizat că valul de căldură poate pune în pericol sănătatea populaţiei, în special a bătrânilor şi copiilor.