image
Sursa foto: captură video / Jurnal TV

Mesele încărcate cu de toate, plăcerea vinovată a moldovenilor; Recomandările nutriționiștilor în prag de Revelion // VIDEO

Consumul excesiv de alimente bogate în calorii vă poate afecta sănătatea, avertizează experții nutriționiști. Oamenii trebuie să fie mai cumpătați - să aleagă bine alimentele, să evite excesul de zahăr, sare și grăsimi și, nu în ultimul rând, să bea mai puțin alcool. Nu uitați să integrați și alte activități în programul sărbătorilor, sfătuiesc aceiași experți.

„Organizația Mondială a Sănătății ne recomandă pe parcursul unei zile să nu consumăm mai multe de cinci grame de sare, mai mult de 25 de grame de zahăr, mai mult de 20 de grame grăsimi saturate și zero grame grăsimi trans. Sub aspect practic acest lucru ar însemna că pe masa de sărbătoare ar fi bine să se regăsească produse cât mai proaspete, cât mai pregătite în condiții de casă”, menționează Maria Victoria Racu, șefă a Secției sănătate nutrițională și a copiilor în cadrul ANSP.

Alegeți să aveți pe masa de sărbătoare apă plată și băuturi neîndulcite.

„Zahărul în exces se conține în primul rând în băuturile dulci și aici îndemnul meu ar fi pentru toți cei de acasă să consume la masa de sărbătoare apă și să ne lăsăm cumva de mitul, lasă că apă o să bea în celelalte zile, cum hai să beau suc și băuturi carbogazoase pentru că aceste băuturi se consumă într-o veselie și ne trezim că consumăm o cantitatea mare de zahăr”, a mai adăugat aceasta.

Experții recomandă să planificăm din timp ce produse alimentare vom cumpăra și în ce cantități. Este foarte important să înțelegem ce număr de oaspeți o să avem în casă și să gătim în strictă necesitate cu acest număr.

„Să nu gătim cantități foarte mari în special dacă vorbim despre produsele alimentare cu adaus de maioneză și cu cremă, pentru că termenul lor de valabilitate este foarte mic. Dacă vorbim de salatele cu maioneză, atunci ele la temperatura camerei se păstrează nu mai mult de trei ore, deci, nu este corect să gătim o strachină mare de olivie și să o ținem toată noaptea de Revelion pe masă, pentru că bacteriile se acumulează foarte rapid și riscăm să facem intoxicație alimentară”, a subliniat șefa secției de la ANSP.

Moderarea cantității și împărțirea bucatelor pe mai multe zile poate preveni risipa alimentară.

„Ar fi bine ca gospodinele să le împartă pe mai multe sărbători, diferite bucate, să nu le facă doar la o sărbătoare și apoi avem risipa aceasta alimentară care este o problemă astăzi. Dar și toxiinfecțiile alimentare și indigestiile și pancreatitele, toate sunt probleme. Eu ca recomandări aș zice că 5-6 feluri de mâncare la masa de sărbătoare este suficient”, a precizat nutriționista Luminița Suveică.

E bine să consumăm fără grabă, e bine să comunicăm, or, asta e mult mai sănătos, zice Luminița Suveică.

„Și atunci nu vor fi cele probleme care sunt de obicei după sărbători, cu care medicii se întâlnesc cu indigestii, cu pancreatitele, cu licistitele sau alte acutizări”, a mai spus specialista în nutriție.

Pentru a menține greutatea și a preveni acumularea de kilograme în plus în timpul sărbătorilor, experții ne recomandă să menținem echilibrul glicemic prin practicarea efortului fizic la scurt timp după masă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: