image
Sursa foto: assembly.coe.int

O delegație APCE se află la Chișinău; Care este scopul vizitei

Coraportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Egidijus Vareikis și Maryvonne Blondin, se află într-o vizită la Chișinău săptămâna aceasta.

Scopul vizitei este de informare despre ultimele evoluții politice privind funcționarea instituțiilor democratice după alegerile parlamentare din februarie 2019. Oficialii se vor documenta cu privire la situația de după criza constituțională și politică din iunie 2019, măsurile luate în domeniile justiției și luptei împotriva corupției, legislația și acțiunile preconizate pentru depolitizarea justiției și a instituțiilor de stat, evoluțiile privitoare la cadrul electoral.

Potrivit programului, coraportorii APCE vor avea întrevederi cu Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, Președintele țării Igor Dodon și Prim-ministrul Maia Sandu, se arată în comunicatul Parlamentului Republicii Moldova.

Agenda vizitei mai include întrevederi cu deputații din Comisia juridică, numiri și imunități, Comisia control al finanțelor publice, Comisia drepturile omului și relații interetnice. Coraportorii vor discuta cu reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare și cu delegația parlamentară la APCE.

Oficialii APCE vor mai avea întrevederi la Centrul Național Anticorupție, Curtea Constituțională, Comisia Electorală Centrală, Curtea de Conturi, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor. Coraportorii vor mai discuta cu Viceprim-ministrul Andrei Năstase, Ministrul Afacerilor Interne, Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Vasilii Șova, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicolae Popescu, Ministrul Justiției, Olesea Stamate. Oficialii APCE se vor mai întâlni cu reprezentanții comunității diplomatice și cu organizațiile societății civile active în domeniul justiției și luptei împotriva corupției.

Egidijus Vareikis este deputat din Lituania, Grupul Partidului Popular European, iar Maryvonne Blondin este parlamentară din Franța, Grupul Socialiștilor, Democraților și Verzilor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: