image
Sursa foto: theverge.com

Un miliardar japonez şi artişti invitaţi de el vor fi primii turişti pe Lună în 2023; Suma COLOSALĂ pe care a plătit-o

SpaceX susţine că Yusaku Maezawa, un miliardar din Japonia, va pleca într-o călătorie spre lună în 2023 la bordul unei rachete care urmează să fie construită de către companie. Maezawa nu va zbura singur. Acestuia i se vor alătura între şase şi opt artişti aleşi dintr-o serie de pictori, fotografi, muzicieni, regizori, designeri de modă şi arhitecţi din toată lumea, scrie The Atlantic.

Preţul plătit pentru cea mai deosebită dar şi cea mai scumpă excursie este nici mai mult nici mai puţin de 150 de milioane de dolari.

„Încă din copilărie am iubit luna”, spune Maezawa. „Este visul meu de-o viaţă”, a declarat acesta.

Elon Musk, fondatorul SpaceX, l-a prezentat pe Maezawa în timpul unei conferinţe de presă organizată la sediul companiei, în California.

Anunţul a fost făcut cu doar câteva luni înaintea aniversării de 50 de ani de la lansarea misiunii Apollo 8, ocazie cu care trei astronauţi NASA au plecat într-o călătorie istorică spre lună.

Maezawa este fondatorul Zozotwon, cel mai mare magazin online de haine din Japonia. Acesta este un colecţionar de artă avid. În 2016 a cheltuit 80 de milioane $ pentru a achiziţiona lucrări semnate de Jean-Michael Basquiat şi Pablo Picaso.

Noutăţile partenerilor

comentarii: