image
Sursa foto: stireadeiasi.ro

Prins la frontieră cu un permis fals pentru 14 categorii

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova, care deține și cetățenia României, este cercetat de polițiștii de frontieră ieșeni după ce a prezentat un permis de conducere fals.

S-a întâmplat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, pe sensul de intrare în România. Tânărul s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în ţară, conducând un autovehicul, înmatriculat în Franţa, notează stireadeiasi.ro.

La controlul de frontieră, tânărul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, valabil pentru categoriile „AM”, „A1” , „A2″,”A”, „B1″,”B”, „C1″,”C”, „D1″,”D”, „BE”, ”C1E”, „CE” şi „T”.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare și au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că în urmă cu o jumătate de an a apelat la serviciile unei şcoli de şoferi din Polonia pentru a preschimba permisul valabil deţinut pentru categoriile „A2″şi „B” , emis de autorităţile din Republica Moldova şi că a fost de acord cu propunerea unei persoane din cadrul şcolii ca pe noul permis de conducere să fie trecute şi alte categorii, contra sumei de 3.000 de euro.

În consecință, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: