La 24 iunie, când Plahotniuc a renunțat, pe Facebook, la șefia partidului, Dumitru Diacov a scris o postare în care, pe lângă faptul că aprecia „decizia matură și responsabilă” a lui Plahotniuc, ne promitea „cu toată responsabilitatea”: „Pentru a evita orice speculații, declar cu toată responsabilitatea că nu am de gând să mă implic în lupta pentru funcția de președinte al partidului”. Nu-mi venea să cred. Doamneeee, mi-am zis, de ce n-ai aranjat așa planetele de prin 2005?

La 29 iunie, Consiliul Politic Național al partidului l-a desemnat pe Pavel Filip președinte interimar al PD. Era clar că se pregătește preluarea partidului de către Filip, omul ascultător al lui Plahotniuc. Apoi ceva s-a întâmplat. La 18 iulie, Filip a renunțat la calitatea de președinte al fracțiunii PD din Parlament (Diacov a preluat), iar peste încă două zile, la 20 iulie, Consiliul Politic Naţional al PDM a decis amânarea congresului extraordinar planificat pentru 27 iulie. Acesta ar urma să aibă loc, poate, la 7 septembrie. Diacov ne asigură că va fi un partid fără Plahotniuc.

Să fie clar, nu-mi fac nicio grijă în privința PD-ului. Aș trăi aceleași sentimente dacă acest partid ar muri sub conducerea lui Diacov sau sub conducerea lui Filip. Tot ce-mi doresc e ca acest partid să nu mai beneficieze niciodată de bani murdari și să fie sancționat – dacă nu de Ministerul Justiției, atunci de electorat, pentru halul în care a adus această țară. Dacă ceea ce am văzut (vezi, de exemplu, stenograma ședinței Guvernului la care s-a decis acordarea garanțiilor bancare) este „forjeria de cadre” a PD-ului, atunci această „forjerie” trebuie închisă și izolată cu un sarcofag ca Centrala de la Cernobîl, pentru ca nimeni, niciodată să nu ma inhaleze acest mod de a face politică sau de a guverna o țară.

Diacov spune că PD-ul e necesar pentru echilibru. Chipurile ar fi partid centrist. „Vin partidele de stânga – mergem într-o direcție, vin cele de dreapta – mergem în altă direcție. Trebuie să asigurăm stabilitatea vectorului de dezvoltare”, spune el.

„Stabilitatea vectorului de dezvoltare”… Ce o mai fi însemnând și asta în percepția politicianului nemuritor? Să stăm pe loc și să mulgem această țară? Asta le-ar conveni cel mai mult. Și asta s-a observat în toți anii care s-au scurs de la independență, când așa-zișii centriști „dansau” ba cu stânga, ba cu dreapta. Dar nu reieșind din interesele țării, ci în funcție de tabăra dispusă să le ofere pârghii de control asupra instituțiilor de drept – funcțiile de procuror general, de șef al CNA în mod special – pentru ca prin ele să-și garanteze banii și libertatea. În toți acești ani am văzut jocuri de culise, înțelegeri subterane, mai nou scheme îngrozitoare de contrabandă, oameni controlați politic peste tot: la vamă, la fisc, judecători loiali, procurori ascultători – așa am trăit și așa nu mai vrem să trăim. Oare cum ar arăta politica moldovenească fără Diacov și fără PD?

Politica altfel se face cu oameni noi, care nu au reușit să adere la tot felul de clanuri. Nu mai avem nevoie de „forjerii” de cadre care au în cap doar scheme de contrabandă și spălare de bani. Asemenea, forjerii nu generază oameni de stat, ci hoți. Senzația că am ieșit din menghina clanurilor interlope pe care o trăiesc mulți astăzi, după schimbarea guvernării, este una amăgitoare. Pericolele nu au dispărut nicăieri. Unele scheme continuă să funcționeze, iar un nou monstru se înfiripă și vrea să le preia.

Vitalie Călugăreanu, Cotidianul