image
Sursa foto: jurnal.md

Cum se circulă pe străzile din capitală

Primăria Chişinău informează că de dimineaţă traficul rutier pe străzile municipiului se desfăşoară în condiţii normale. Transportul public circulă fără abateri de la program, iar la linie au fost emise 210 troleibuze şi 58 de autobuze.

Ca urmare a căderii precipitațiilor, pe parcursul ultimelor 24 de ore, ÎM Regia „Exdrupo” a intervenit pe străzile din oraș și căile de acces spre suburbii, cu 18 autospeciale, pentru prevenirea formării poleiului pe carosabil.

În perioada menționată au fost împrăștiate 468 de tone nisip și sare și 32 de tone de lichid antiderapant.

De asemenea, pe parcursul zilei de astăzi, drumarii continuă intervenția cu șase autospeciale, la presurarea materialului antiderapant pe drumurile secundare și în pantă din capitală.

În acelaşi timp, Regia locativ-comunală intervine la combaterea poleiului pe trotuare, în preajma staţiilor de aşteptare a transportului public și în curțile de blocuri, cu opt unități HACO și 16 tractoare cu sărărițe, fiind împrăștiate 50 de tone de sare.

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel.: (022) 22-22-67 sau (022) 22-26-04.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: