image
Sursa foto: jurnal.md

Mii de țigări, descoperite de patrupedul Cezar, al Poliției de Frontieră; Unde erau dosite

Patrupedul Poliției de Frontieră a ajutat angajații punctului de trecere Cahul să dejoace planul unui cetățean român, în trecerea frauduloasă a 3600 de țigarete, iar pe Aeroportul Internațional Chișinău a fost golit bagajul unei conaționale de 3000 de țigarete, care urmau să ajungă ilegal în Anglia.

În timpul desfășurării controlului de frontieră a fost solicitată echipa canină a Poliției de Frontieră pentru verificări asupra autoturismului unui cetățean al României, în vârstă de 67 de ani.

border.gov.mdborder.gov.md

În rezultat, câinele de serviciu Cezar a semnalat prezența în mașină a produselor de tutungerie. Echipa mixtă formată din polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali a purces la cercetările adiționale, ca urmare fiind depistate, camuflate în scaune 180 pachete cu țigări.

border.gov.mdborder.gov.md

Un alt caz în care polițiștii de frontieră au acţionat în baza analizei de risc, a fost în timpul efectuării controlului de frontieră asupra bagajului și pasagerilor cursei aeriene „Chișinău-Londra”.

Polițiștii au redirecţionat pentru verificări suplimentare o persoană de 39 de ani, cu dublă cetățenie – Republicii Moldova și României.

Ca urmare a scanării bagajului de cală al acestuia cu aparatul de raze X-ray şi prelevării imaginilor, au fost depistate 150 pachete de țigări de diferite mărci.

În ambele cazuri țigările au fost ridicate, în vederea confiscării, iar cercetările au fost continuate de către Serviciul Vamal.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: