Diamantul „Farnese Blue” i-a fost oferit cadou de nuntă Elisabetei Farnese, fiica Ducelui de Parma, când aceasta s-a căsătorit în anul 1715 cu Filip al V-lea al Spaniei. Apoi, diamantul a fost moştenit din generaţie în generaţie, ajungând din Spania în Franţa, Italia şi în Austria.  

Acest diamant de 6,1 carate provine din celebra mină din celebra mină Golconda din India, scrie news.ro.

Diamantul s-a vândut după doar patru minute de la deschiderea licitaţiei organizate de casa Sotheby's, depăşind valoarea care a fost estimată de aceasta între 3,5 milioane de dolari şi 5 milioane de dolari.

„Ne aşteptam la un rezultat bun, dar am început de la 3,5 milioane de dolari şi am ajuns la 6,7 milioane de dolari, aşa că ne-a întrecut aşteptările”, a spus Daniela Mascetti, specialist în bijuterii la Sotheby's.

Potrivit site-ului casei de licitaţii Sotheby's, diamantul în formă de pară a făcut parte din coroana care a fost deţinută de Maria Antoaneta, regină a Franţei.

Identitatea cumpărătorului diamantului nu a fost dezvăluită.