image
Sursa foto: foto simbol

Un bărbat, arestat după ce a hărțuit o vedetă urmărind reflexiile din ochii ei în selfie-urile de pe rețelele de socializare

Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea că ar fi hărțuit o vedetă din Japonia folosindu-se de reflecțiile din ochii săi în fotografiile pe care aceasta le-a distribuit pe rețelele de socializare.

Poliția din Tokyo a refuzat să ofere detalii cu privire la detaliile anchetei, dar a confirmat că Hibiki Sato, în vârstă de 26 de ani, a fost arestat pe 17 septembrie pentru suspiciunea de comportament indecent.

Un oficial al poliției a declarat sub protecția anonimatului că este vorba de un hărțuitor și că acesta s-a folosit de imaginile reflectate în ochii unei vedete. Poliția l-a descris pe Sato drept un „fan avid”.

Presa japoneză scrie că selfie-urilor femeii au fost folosite pentru a identifica gara pe care aceasta o frecventa și locația apartamentului său. Poliția spune că bărbatul a rănit-o pe femeia pe care o hărțuia după ce a agresat-o pe stradă, scrie Business Insider.

Numele victimei nu a fost făcut public, iar presa din Japonia nu a reușit să o identifice. Se știe doar că are vârsta de 26 de ani, fără a fi clar dacă este vorba de o cântăreață, actriță sau fotomodel.

Noutăţile partenerilor

comentarii: