image
Sursa foto: pinterest.com

SUA a angajat un român care se va ocupa de imaginea Americii în lume

Departamentul de Stat American a angajat compania Transiris, condusă de un român, Silvian Cenţiu, şi cu mai mult de jumătate din personal în România, pentru a crea strategia de imagine a Statelor Unite în lume.

Iniţiativa de strategie se concentrează în prezent pe Europa şi a început cu un proiect pilot în Austria, Cehia, şi Ungaria. Strategia urmează să fie finalizată în ianuarie 2019 şi va fi urmată de un proiect de implementare. Transiris a fost contractată în exclusivitate pentru strategia acestui proiect, precum şi pentru deciziile de a subcontracta unele componente tactice către alte companii locale, relatează Mediafax.ro.

“America, aşa cum numim de multe ori Statele Unite ale Americii, nu este doar o ţară, ci o idee, un set de principii de viaţă, un simbol cultural al drepturilor la viaţă, libertate şi căutare a fericirii. Dar imaginea Americii este şi sub continuă presiune şi critică, atât din interiorul ţării cât şi din afară. Strategia noastră se concentrează pe crearea unei imagini care reprezintă adevărata America”, a declarat Silvian Cenţiu.

Istoric, America a finanţat o agenţie pentru promovarea imaginii în lume, organizaţie din care au făcut parte şi Europa Liberă şi Vocea Americii, instituţii bine cunoscute în Romania în anii premergători revoluţiei. Această agenţie, USIA, a fost desfiinţată printr-un act al Congresului American în 1998.

Compania Transiris a fost înfiinţată în 2012 în California şi în Bucureşti pentru a deservi în principal companii de top (Fortune 500) cu servicii şi tehnologii de marketing. Între timp, a înfiinţat birouri în Canada, Austria, Spania, şi Marea Britanie. Biroul din Marea Britanie a fost înfiinţat în cooperare cu Guvernul Scoţian.

Silvian Cenţiu este cel care a fondat şi conduce compania Transiris. Locuieşte în California, dar este născut la Braşov, unde a urmat Liceul “Andrei Şaguna”. A studiat în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, precum şi la Universitatea Tehnică din Viena (TU Wien), Universitatea San Francisco (USF), Universitatea Stanford, şi alte instituţii de învăţământ superior. De asemenea, a cercetat şi predat în cadrul acestor universităţi, cât şi la ASE Bucureşti şi Universitatea Transilvania.

În afara activităţilor profesionale din marketing, tehnologie, management, şi antreprenoriat, Silvian este cunoscut şi pentru activităţile sale în dramaturgie, în special cu piesa de teatru “A Transylvanian in Silicon Valley” (“Un Ardelean în Silicon Valley”), pe care a scris-o şi a interpretat-o cu succes pe toate continentele, inclusiv în România, la Teatrul Naţional Bucureşti şi la Teatrul Notarra.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: