Inculpatul a fost recunoscut vinovat după ce procurorii au demonstrat că, în intervalul anilor 2017 – 2018, acesta a abuzat-o sexual pe fiica minoră a concubinei sale, în vârstă de șapte ani.

Abuzurile aveau loc sistematic, fie când mama fetei pleca de acasă, fie se afla chiar în odaia vecină. Deşi i-a povestit mamei despre ce i se întâmplă, femeia nu a luat măsuri, ţinându-i apărarea concubinului.

Vecina a fost cea care i-a sesizat pe oamenii legii, bărbatul fiind reţinut, ulterior arestat şi până la sentinţă aflându-se sub strajă.

Atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în cadrul dezbaterilor judecătoreşti inculpatul nu şi-a recunoscut vina.

Procurorii care au solicitat condamnarea inculpatului la detenţie pe viaţă, au contestat deja sentinţa primei instanţe, pe care o consideră prea blândă în raport cu faptele comise.

Procuratura a sesizat autoritatea tutelară în vederea monitorizării acestui caz şi întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia împotriva violenţei şi neglijenţei, inclusiv, luarea copilului din familie.