image
Sursa foto: jurnal.md

Andrei Năstase: Am o echipă gata să pună imediat în aplicare programul electoral

Candidatul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, susţine că dacă va fi ales primar general al municipiului Chişinău, are pregătită o echipă de profesionişti, gata să transpună în practică programul său electoral imediat după alegeri. Declaraţii în acest sens a făcut marți, 24 aprilie, în cadrul dezbaterilor publice „Vă rog să mă alegeți primar, pentru că...”, organizate de către Agenția de presă IPN.

Andrei Năstase spune că dacă va fi ales primar al capitalei va face tot posibilul ca lucrurile bune inițiate de către fostul edil, Dorin Chirtoacă, să fie continuate, dar și să îndrepte lucrurile care nu au reușit. Candidatul mai spune că programul său electoral este unul judicios, bine structurat, cuprinde toate segmentele sociale, toate dimensiunile administraţiei publice locale, dar şi pe cea politică. Andrei Năstase afirmă că acesta poate fi suplimentat cu ce este mai bun din programul altor candidaţi. „Eu sunt liderul unui partid, am sprijinul a două partide, am sprijinul familiei populare europene, a partenerilor noştri din România, şi acest lucru mă face încrezător că voi reprezenta tot ce înseamnă electorat de esenţă naţională, pro european”, a declarat Andrei Năstase.

Fiind întrebat de ce anume el ar trebui votat, candidatul PPPDA a spus că a demonstrat în trecut că îi pasă de această ţară, de oraşul Chişinău, de oameni, de banul public, nu a apărat pe cineva în parte, dar a apărat întreaga societate şi nu a divizat-o niciodată. Andrei Năstase afirmă că din dragoste faţă de această ţară, de acest oraş, a acceptat lupta pentru Primăria municipiului Chișinăului. „Vin în acest exercițiu cu o echipă de experţi bine pregătiţi, formată din profesionişti, din ţară şi din străinătate. Capacitatea unui lider sau calităţile unui lider, rezidă din capacitatea lui de a-şi crea o echipă puternică cu care să facă faţă tuturor obiectivelor”, a spus Andrei Năstase.

Legat de ceea ce îşi doreşte să facă în funcţia de primar, Andrei Năstase a spus că vrea ca Chişinăul să arate altfel. El susţine că această capitală putea fi alta, una cu adevărat europeană, cu infrastructură şi transport modern pentru toţi şi pentru acei de acasă şi acei care vin să viziteze oraşul. Potrivit lui Andrei Năstase, locuitorii capitalei vor o schimbare şi aşteaptă o nouă clasă politică. Candidatul afirmă că este deschis pentru orice fel de discuţii cu alte partide politice care duc la constructivism, nu doar la dispute şi polemici, care duc la analiza a tot ce înseamnă bun pentru chişinăuieni şi suburbiile Chişinăului, scrie IPN.

Andrei Năstase mai afirmă că dacă prin discuţii vor fi găsite cele mai bune soluţii pentru oameni, pentru Chişinău, acesta va fi un prim pas, un prim efort pentru a scoate toată ţara din captivitate, pentru a o pune pe făgaşul normalităţii. „Vă invit să analizaţi programul nostru şi puteţi veni cu îmbunătăţiri a celui mai bun program elaborat de cea mai bună echipă în momentul de faţă pe piaţa politică moldovenească”, a conchis candidatul PPPDA.

Potrivit lui Igor Boțan, director executiv ADEPT, expert permanent al proiectului, făcând o sinteză a ceea ce a spus Andrei Năstase, răspunzând la întrebarea de ce ar trebui chișinăuienii să-l voteze primar, sunt următoarele lucruri de reținut: a demonstrat implicare în favoarea interesului public, îşi doreşte reconciliere prin buna guvernare în vederea depăşirii clivajelor din societate, are un program bine elaborat şi are o echipă de profesionişti gata să pună în practică acest program. Totodată, are aliaţi care pot furniza expertiză şi suport pentru implementarea programului. Priorităţile din program sunt legate de infrastructură pentru a crea comodităţi urbane, iar accentele sunt puse pe componentele: social, educaţie, medicină, eforturi pentru ca salariaţii să primească salarii mai mari etc..

Dezbaterile publice „Vă rog să mă alegeți primar, pentru că...”, constituie ediția a 89-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.

Noutăţile partenerilor

comentarii: