image
Sursa foto: Facebook // Andrei Iavorschi

Procuratura Anticorupție l-a scos de sub urmărire penală pe directorul suspendat al Inspectoratului Național de Probațiune

Procuratura Anticorupție vine cu precizări referitor la ordonanța din 30 ianuarie 2024, privind scoaterea de sub urmărire penală a directorului Inspectoratului Național de Probațiune (INP), Andrei Iavorschi, cu clasarea cauzei penale.

Urmărirea penală a fost începută la data de 13.05.2022 de către organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, pe faptul abuzului de serviciu, săvârșit de către persoanele responsabile din cadrul Inspectoratului Național de Probațiune.

Temei pentru pornirea urmăririi penale, a constituit denunțul Inspecției Financiare, pe faptul că în perioada ianuarie 2019 - ianuarie 2022, persoane publice din cadrul Inspectoratului Național de Probațiune, au admis cheltuieli neîntemeiate în sumă de 458.800 lei și cheltuieli nerecuperate la retribuirea muncii în sumă de 434.900 lei.

Încălcările invocate în denunț au fost constatate de către Inspecția Financiară în raportul privind rezultatele inspectării financiare și în prescripția nr. 25-04-10/558 din 13.04.2022 și constau în încheierea contractelor de valoare mică privind prestarea diferitor servicii în sumă de 458.800 lei și achitarea cheltuielilor suportate pentru plata salariului, în valoare totală de 434.900 lei, ca urmare a-l executării unor hotărâri judecătorești nedefinitive.

În cadrul urmăririi penale, ca urmare al administrării probatoriului, s-a constatat că hotărârile judecătorești în baza cărora au fost retribuite cheltuielile salariale în sumă de 434.900 lei, erau executorie din momentul pronunțării, iar ca rezultat al contestării cu apel și recurs de către Inspectoratul Național de Probațiune, acestea au devenit irevocabile, fapt ce a determinat de a conchide lipsa abuzului de serviciu din partea directorului Inspectoratului Național de Probațiune, pe acest episod.

În vederea constatării și evaluării prejudiciului cauzat ca urmare al încheierii contractelor de mică valoare, organul de urmărire penală a interpelat Ministerul de Justiție, iar în rezultat, potrivit răspunsului, ministerul a făcut referire la constatările Inspecției Financiare și a recomandat efectuarea unei expertize contabile de către un expert independent pentru cuantificarea prejudiciului exact cauzat Inspectoratului Național de Probațiune.

Inspectoratul Național de Probațiune a informat organul de urmărire penală al CNA, că bunurile achiziționate și serviciile prestate de către agenții economici, au fost utilizate în activitățile curente ale instituției și nu în uz sau beneficiul directorului INP, respectiv lipsind prejudiciul cauzat instituției.

Totodată, Inspectoratul Național de Probațiune a contestat în contencios administrativ, prescripția nr. 25-04-10/558 din 13.04.2022, în care erau reflectate constatările referitoare la încălcările și prejudiciul imputat directorului Inspectoratului Național de Probațiune, unde a invocat că prejudiciul stabilit de Inspecția Financiare, este nejustificat.

Prin hotărârea judecătorească din 5 iunie 2023, prescripția nr. 25-04-10/558 din 13.04.2022, a fost anulată.

Fiind dispusă efectuarea expertizei contabile, nu au fost stabilite careva încălcări și nici prejudiciul cauzat Inspectoratului Național de Probațiune.

Ca rezultat al investigațiilor complete și obiective efectuate, nu au fost stabilite încălcări de ordin penal cer ar putea fi imputate directorului Inspectoratului Național de Probațiune și nici prejudiciu cauzat instituție, fapt ce a determinat organul de urmărire penală al CNA să propună scoaterea de sub urmărire penală a directorului INP și clasarea cauzei penale

La 30 ianuarie 2024, Procuratura Anticorupție a acceptat propunerea organului de urmărire penală al CNA și a fost emisă ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a directorului Inspectoratului INP, cu clasarea cauzei penale.

Noutăţile partenerilor

comentarii: