image
Sursa foto: privesc.eu

Andrei Năstase, întâlnire cu ambasadorii acreditați în România: Deja și la București se înțelege cum acționează Plahotniuc

După Washington și Bruxelles, deja și la București se înțelege foarte clar cine stă în spatele atacurilor raider, spălătoriei rusești și furtului miliardului, iar opoziția va face tot posibilul pentru ca împotriva grupării criminale conduse de Plahotniuc să fie instituite sancțiuni personale la nivel internațional.

Este declarația făcută, în cadrul unei intervenții telefonice la Cabinetul din Umbră, de către președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, aflat în vizită de trei zile la București.

În cadrul vizitei, Andrei Năstase a avut întrevederi cu ambasadori și reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate la București și Chișinău.

„Am avut mai multe întâlniri cu partenerii noștri politici, dar și cu reprezentanții partenerilor de dezvoltare. Am avut o întâlnire foarte bună cu ambasadori și reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate la București și Chișinău. Vorbesc de ambasadorul Olandei, al Spaniei, al Croației, Irlandei, Belgiei, Finlandei, Ciprului. A participat la întâlnirea noastră și ambasadorul SUA la București. Am ținut să-i informez cu privire la evoluțiile din Chișinău, cu privire la rezoluția Parlamentului European votată pe 5 iulie. I-am informat și cu privire la inițiativa societății civile despre adoptarea în RM a legii Magnițki. Am avut o agendă destul de plină”, a menționat Andrei Năstase.

Potrivit liderului Platformei DA, deja nu doar la Washington sau Bruxelles, dar și la București se înțelege în interesul cui acționează Plahotniuc.

„Povestea pe care a vândut-o până în momentul de față Occidentului, că atacurile raider, spălătoria rusească, furtul miliardului s-a produs din cauza cadrului normativ prost sau insuficient nu mai merge. Deja se înțelege foarte bine că vinovați sunt politicienii corupți și justiția aservită lui Plahotniuc și anturajului său criminal. Împotriva acestora vom face tot posibilul să se instituie sancțiuni personale, pentru că nu se poate ca RM să sufere din cauza unei grupări criminale conduse de Plahotniuc”, a mai spus Andrei Năstase.

Noutăţile partenerilor

comentarii: