Suspecții fac parte dintr-un grup care este parte a unei rețele criminale internaționale. Drogurile, produse în Bulgaria, erau comercializate pe piața tenebră din statele Uniunii Europene, transmite IPN.

S-a stabilit că substanțele narcotice erau obținute din cânepă crescută în condiții speciale, cu efect psihotrop mai puternic decât cânepa obișnuită. Oamenii legii au depistat zeci de kilograme de droguri, valoarea cărora este estimată pe piața neagră la circa 1,3 milioane de lei.

Din grupul infracțional fac parte și bulgari, însă majoritatea sunt cetățeni moldoveni, care dețin și cetățenie bulgară, dar și românească. Aceștia ar fi amenajat într-o locuință dintr-un oraș bulgar un laborator clandestin, unde produceau droguri. Pe lângă substanțele narcotice și utilajul pentru producerea acestora, oamenii legii au mai depistat și un automobil, care avea un ascunziș în care se presupune că erau transportate drogurile.

Ca urmare a investigațiilor, organele de drept din Bulgaria au reținut doi moldoveni, de 39 și 48 de ani. Acțiunile operative continuă. Suspecții, care sunt cercetați în Bulgaria, riscă de la 5 până la 15 ani de închisoare.