image
Sursa foto: AFP

Navalnâi, captiv și după moarte

Au trecut deja 6 zile de la asasinarea lui Alexei Navalnâi. Iar Putin, asasinul său, nu-I lasă liber nici măcar după moarte. Mama celui mai vocal opozant al sociopatului de la Kremlin din ultimii ani încearcă să ajungă la corpul neînsuflețit al fiului său, dar i s-a interzis practic și asta. Vă imaginați? Să-i interzici unei mame să-și vadă corpul copilului pe care tot tu l-ai asasinat. L-ai ucis ușor-ușor, purtându-l prin temnițe, denigrându-l, aproape orbindu-l după ce i-ai aruncat cu o substanță toxică în ochi. Încercând să-l termini total cu noviciok, iar după ce nu ți-a reușit nici asta, aruncându-l într-o temniță odioasă de la capătul Pământului, la Cercul Polar, unde mai bine de jumătate de an predomină un ger de crapă și pietrele. După ce Putin l-a otrăvit și torturat până la moarte, îi este frică de Navalnâi chiar și când acesta este mort.

Și psihoza lui a ajuns într-atât de departe, încât până și preotul care s-a arătat deschis să-l petreacă pe Navalnâi pe ultimul drum, a fost arestat. Până și florile pe care au mers rușii să le depună în diferite locuri ale țării, în memoria lui Alexei, au fost imediat strânse de mascați și aruncate în saci de gunoi. Iar cei care le-au depus, arestați și aruncați și ei în temnițe.

Nu, acesta nu este un film de groază. Nu este nici măcar un coșmar. Este ceea ce se întâmplă în anul 2024 într-o țară în care realitatea devine mai șocantă chiar și decât filmele horror. Iar asasinarea lui Navalnîi, sacrificiul său în numele democrației și libertății, ne-a arătat încă o dată fața șocantă, hidoasă, îngrozitoare a Mordorului pe care și l-a construit Putin.

Și ne-a arătat, încă o dată, și fețele unora din Moldova. Care fie deschis, fie prin spate, îl slujesc pe acest dictator sângeros. Reacțiile abjecte ale unor așa-ziși politicieni de la Chișinău ne arată cum ar putea fi și în Moldova dacă ei ar prelua puterea absolută în țara noastră.

Ivan Ceban, spre exemplu, nu a enunțat nici măcar un cuvințel de condamnare a regimului care l-a asasinat pe Navalnâi. În schimb, a mai emis un fals caracteristic lui, comparând situația de la Chișinău cu cea din Mordorul lui Putin. Ceban, care, spre deosebire de Navalnâi, căruia i-a fost interzis să mai participe în alegeri, profită de democrația din Moldova și este primar la al doilea mandat. Îi este permis să spună orice-i dorește sufletul despre guvernare, despre presa care îl critică, trăiește pe picior mare și se bucură de viață. Dacă măcar pe o secundă s-ar fi comportat Ceban cu Putin precum o face cu guvernarea de la Chișinău, era aruncat imediat în temniță.

Nu s-a dezmințit nici celălalt Ivan, Chicu. Care chiar a ridicat miza. Și a spus că, pentru el, Navalnâi este mort demult, nemulțumit chipurile fiind de o declarație nefericită a acestuia despre Transnistria. Nu a precizat dacă e mort de la prima tentativă a lui Putin de a-l asasina sau de la a doua, de la a 3-a sau a 4-a. Aici ar trebui să mai revină cu niște precizări.

Dar, de departe, cei mai respingători au fost Vlad Batrâncea, Elena Beleacova și Olga Cebotari. Primii doi - deputați în Parlamentul macestui stat, a treia - fruntașă și ea în Partidul Socialiștilor. Aceste trei personaje se aflau la Moscova chiar în ziua în care s-a făcut anunțul privind moartea lui Navalnâi. Și chiar s-au lăudat pe rețelele de socializare cu asta, spunând că participă la „forumul pentru libertatea națiunilor”. Din păcate, nu-mi permit bunul simț și Consiliul Audiovizualului să spun tot ce simt despre acești indivizi. Cărora nu le este rușine măcar să opereze cu noțiuni gen „libertatea națiunilor”, aflându-se într-un loc unde nu mai există nici măcar cea mai mică fărâmâ de libertate. Într-o țară care distruge sistematic libertatea Ucrainei și care ne-ar răpi-o și pe a noastră dacă ar cădea rezistența țării vecine. Într-o dictatură în care mamei, soției, copiilor unui opozant ucis de dictator le este interzis să ajungă până și la corpul neînsuflețit al acestuia.

Într-un final, vreau să-I mulțumesc lui Alexei Navalnâi, deja acolo sus, unde este el, pentru curajul de a-și trăi viața demn, de a se sacrifica pe altarul unor valori care încă mai fac ca o parte din lumea aceasta să fie liberă și civilizată.

Noutăţile partenerilor

comentarii: