Taras Kozak, de la partidul pro-rus Platforma de opoziție, deținea deja alte două televiziuni ucrainene, înainte de a prelua controlul asupra ZIK, în această săptămână, scrie mediafax.ro.

Acesta este apropiat de politicianul Viktor Medvedciuk, un personaj controversat în Ucraina din cauza legăturilor sale cu Vladimir Putin. Medvedciuk afirmă că președintele rus este nașul uneia dintre fetele sale.

Ziaristul Roman Nedzelskiy, unul dintre cei cinci care au demisionat de la televiziune, împreună cu directorul general, afirmă că ZIK este controlată acum de Medvedciuk.

"Medvedciuk este un dușman al țării mele, un asasin al trecutului și al viitorului", a scris colegul lui Vahtang Kipiani, la anunțarea demisiei.

"E dificil de spus ce e mai rău: un tanc rusesc la linia de demarcație sau o televiziune care aparține unui fin al lui Vladimir Putin", a comentat și Mustafa Nayyem, un deputat ucrainean, pe rețelele sociale.

Estul Ucrainei este pradă războiului cu separatiștii pro-ruși, un conflict soldat cu aproape 13.000 de morți în 5 ani.