image
Sursa foto: lonelyplanet.com

Ungaria: Guvernul interzice zgârie-norii la Budapesta, pentru a păstra profilul tradiţonal al oraşului

Guvernul ungar a discutat interzicerea zgârie-norilor la Budapesta, pentru a păstra profilul tradiţional al capitalei, a declarat marţi şeful de cabinet al premierului, Gergely Gulyas, transmite MTI citată de Agerpres.

Potrivit responsabilului ungar, urmează să fie interzise construcţiile noi mai înalte de 90 de metri, iar în privinţa imobilelor cu o înălţime între 65 şi 90 de metri decizia urmează să fie luată de autorităţi, în funcţie de fiecare caz.

Interdicţia nu va afecta construirea unui nou sediu de 120 metri înălţime pentru compania de petrol şi gaz MOL, în sudul Budapestei, construcţia fiind deja aprobată, a precizat Gulyas.

Acesta a menţionat că prealabil deciziei au fost purtate discuţii cu MOL, OTP Bank şi Richter - toate companii ungare cu un important profil internaţional - cu privire la eventuala construire de zgârie-nori ca sedii, dar MOL a fost singura care a dorit să profite de oportunitate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: