image
Sursa foto: Platforma DA

Andrei Năstase și-a prezentat programul electoral în fața elevilor de la Școala profesională nr.9 din capitală

Andrei Năstase, candidatul unic al forțelor anti-oligarhice pentru funcția de primar al capitalei, a avut o întâlnire cu elevii și cadrele didactice de la Școala profesională nr.9 din Chișinău, unde și-a prezentat programul electoral „Chișinău – Capitala în care să vrei să trăiești”.

Pe lângă subiectele care au vizat problemele capitalei, discuția s-a axat în principal pe inițiativele de dezvoltare a sectorului educațional, care, în viziunea lui Andrei Năstase, va deveni unul prioritar pentru administrația municipală.

„Vom face ordine la nivel de sistem pentru a asigura și a facilita accesul la servicii educaționale pentru toți copiii, adolescenții, tinerii din municipiu, dar și pentru a garanta calitatea acestora. Chiar dacă administrarea sectorului de învățământ profesional tehnic nu ține de competența autorităților publice locale, Primăria Chișinăului trebuie să devină un partener de încredere care va susține școlile profesionale, colegiile și centrele de excelență”, a spus Andrei Năstase.

„În ceea ce privește direcțiile de dezvoltare a învățământului profesional tehnic, trebuie de continuat și sporit investiţiile în baza tehnico-materială (ateliere, laboratoare, consumabile) prin dotarea cu echipament și utilaje a instituţiilor de învăţământ profesional tehnic. De asemenea, trebuie de susținut instituțiile de învățământ profesional tehnice în stabilirea și ulterior consolidarea unor parteneriate solide cu agenții economici atât pentru stagiile practice ale elevilor cât și pentru angajarea ulterioară a acestora în câmpul muncii. În acest context, autoritățile statului trebuie să elaboreze condiții și să ofere suport pentru a spori interesul agenților economici de a se implica în învățământul profesional tehnic. Una din soluții este extinderea formării profesionale în învățământul dual în cadrul căruia elevul petrece 70-80 % din timpul de instruire practică în cadrul companiei și 20-30% din timpul de instruire teoretică îl petrece în cadrul instituției de învățământ”, a declarat Andrei Năstase.

Potrivit lui Andrei Năstase „este necesar de implicat elevii în cadrul unor platforme constante de dialog cu companiile din Republica Moldova. Acest lucru poate avea loc în cadrul forurilor angajatorilor, târgul locurilor de muncă și altor formate care sunt periodic organizate”- a continuat Andrei Năstase.

„Sunt și alte elemente extrem de importante cum ar fi crearea unui sistem eficient de formare profesională continuă a managerilor și cadrelor didactice, maiștrilor, creșterea salariilor cadrelor didactice pentru a-i menține pe cei buni în sistem și a atrage cadre didactice performante. Este necesară creşterea calităţii proceselor de predare/învăţare/evaluare. Trebuie de modernizat metodele de predare/învăţare/evaluare, cu accent pe utilizarea tehnologiilor informaţionale. Este necesară ajustarea curriculei la cerințele pieței muncii”- a specificat Andrei Năstase.

În condițiile în care economia municipiului va cunoaște o evoluție mai rapidă, impulsionată de reforme reale, de eliminare concertată a elementului corupției, de debirocratizare și eficientizare, de creare a condițiilor optime pentru investitori, piața se va dezvolta și va avea o cerere mult mai mare de specialiști în diverse domenii, susține Andrei Năstase.

„Vor fi create mult mai multe locuri de muncă pentru oameni bine instruiți, așa că va fi nevoie de o calitate și mai înaltă de prestare a serviciilor de instruire profesională, care să corespundă la nivel optim cerințelor sectorului de producere. Iar noi, viitoarea administrație a Chișinăului, vom asigura printr-un program realist, dar ambițios, ascensiunea economică a orașului nostru, inclusiv și investiții serioase pentru infrastructura educațională”, a mai spus Andrei Năstase.

Candidatul unic al forțelor anti-oligarhice pentru primăria Chișinău a avut și o întâlnire cu oamenii într-o curte de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în cadrul căreia s-au pus în discuție probleme care își așteaptă soluționarea de ani de zile. Astfel, după intemperiile din aprilie 2017 trotuarul a fost impracticabil din cauza unui copac căzut, care nu a fost evacuat în întregime, deși locatarii au făcut nenumărate demersuri. Curios este faptul că chiar a doua zi de dimineață după întâlnirea respectivă, trunchiul cu tot cu rădăcini a dispărut și accesul normal la blocuri a fost refăcut.

Andrei NăstaseAndrei Năstase
Andrei NăstaseAndrei Năstase
Andrei NăstaseAndrei Năstase

Noutăţile partenerilor

comentarii: