Breaking News

image
Sursa foto: Mold-Street.com

Privatizările obscure din acest an, pe masa procurorilor: A fost deschis dosar penal pentru abuz de putere // DOC

Procuratura Anticorupție a inițiat un dosar penal pe cazul privatizării unei părți din Casa Presei, a cantinei Guvernului, precum și a unei vilei cu statut de monument istoric. Toate aceste proprietăți ale statului au fost vândute la începutul acestui an la prețuri mai mici decât cele de piață.

Procurorii au deschis dosar penal pentru abuz de putere sau abuz de serviciu, fiind sesizați de vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari.

„Constatăm mișcări ușoare-ușoare din partea organelor de drept. Vă amintesc că toate aceste bunuri au fost inițial, în ajunul privatizării, transmise în locațiune, iar apoi cumpărate la prețuri mult mai reduse. Vreau să știu dacă Baldovici e în țară”, a comentat Alexandru Slusari.

O investigație Rise Moldova a scos la iveală faptul că, la începutul acestui an, mai multe imobile din Chișinău care aparțineau statului au ajuns pe mâini private la prețuri mai mici decât cele de piață.

Printre ele – fosta cantină a Guvernului, o vilă cu statut de monument istoric și aproape două mii de metri pătrați din Casa Presei.

Pentru a putea cumpăra clădirile pe bani mărunți, proprietarii le-au luat inițial în arendă, iar câteva luni mai târziu au solicitat privatizarea lor.

Directorul Agenției Proprietăţii Publice Vladimir Baldovici, a fost demis de către Guvern pe 20 iunie.

dosar penal, Casa preseidosar penal, Casa presei

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: