image
Sursa foto: Getty Images

Cea mai proastă afacere: Liverpool vrea să readucă un jucător cu o sumă de 40 de ori mai mare față de cea încasată pe el

Liverpool pregătește o ofertă de 45 de milioane de euro pentru readucerea lui Suso, de la AC Milan. Interesant este că suma e de peste 40 de ori mai mare față de cea pentru care a fost cedat de "cormorani" tocmai la Milan în urmă cu 4 ani.

Antrenorul Jurgen Klopp și-l dorește pe mijlocașul spaniol, despre care s-a mai vorbit în ultimele două ferestre de transferuri că ar putea ajunge pe Anfield.

Suso, în vârstă de 25 de ani, a fost format de Cadiz, iar apoi a ajuns la Liverpool în 2010. În total, cât a fost la Liverpool, Suso a jucat în 14 meciuri oficiale, fără să fi marcat vreun gol. În plus, în sezonul 2014-2015 a fost împrumutat la Almeria.

Suso a ajuns la Milan în ianuarie 2015, când intra în ultimele 6 luni de contract cu Liverpool, italienii plătind pentru el doar 1,12 milioane de euro. În ianuarie 2016 a fost împrumutat de Milan la Genoa, iar la începutul sezonului 2016-2017 a revenit pe San Siro.

Florentino Perez e conștient că are nevoie de transferuri în această iarnă pentru a readuce Real Madrid pe linia de plutire și și-a fixat ca țintă aducerea lui Suso.

Real Madrid nu e singurul mare club interesat de serviciile internaționalului spaniol. Chelsea îl vrea pe Stamford Bridge. Deși are o clauză de 38 de milioane de euro, clauză valabilă pentru echipele din afara Italiei, Liverpool e dispusă să pluseze.

Suso are parte de un sezon productiv pentru echipa de pe San Siro: a marcat 5 goluri în cele 19 meciuri disputate în toate competițiile.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: