image
Sursa foto: privesc.eu

Andrei Năstase a întreprins o vizită la Piața Centrală, unde o femeie a fost la un pas de tragedie

După ce a fost făcută publică informaţiile despre situaţia în care s-a aflat o femeie la Piaţa Centrală, Andrei Năstase a întreprins o vizită la faţa locului, unde, în calitate de cetăţean, a discutat cu administraţia pieţei.

Ulterior, Andrei Năstase a discutat şi cu primarul interimar, Ruslan Codreanu, de la care a primit asigurări că până la sfârșitul zilei vor fi instalate două puncte medicale.

„Astăzi, la orele 10.00, doamna Ioana, vânzătoare la Piața Centrală, a suferit un atac de cord. Nimeni din securitatea Pieții Centrale nu a întreprins nici o măsură pentru a-i acorda ajutorul necesar, așa cum ar fi trebuit s-o facă. Primul ajutor i-a fost acordat de către cetățenii responsabili, până la sosirea ambulanței după 40 de minute. La ora prânzului, rețelele de socializare vuiau. M-a sunat Andrei Năstase care era deja la Piața Centrală și m-a rugat să mă apropii acolo. După ce am investigat cazul, Andrei Năstase a solicitat o întâlnire cu administrația Pieții în calitate de cetățean (mandatul de primar general încă urmează a fi validat). Din 31 mai 2018, Piața Centrală are un nou director, numit printr-o dispoziție a cărei legalitate urmează a fi verificată. Administrația pieții nu doar că nu era la curent cu un caz strigător la cer, dar n-avea nici idee de ce se petrece într-un perimetru aglomerat, vizitat zilnic de zeci de mii de cetățeni”, a declarat Dinu Plîngău, liderul Organizație Tinerii DA.

„Am mers ulterior la Primărie. Andrei Năstase, în calitate de locuitor al capitalei, a primit asigurări de la primarul interimar, Ruslan Codreanu, cât și de la directorul Pieții Centrale, Octavian Bivol, ca, până la sfârșitul zilei, să fie instalate două puncte medicale și locuri suplimentare de apă curgătoare. Cu calmul cu care ne-a obișnuit, pe final, Andrei Năstase i-a spus funcționarului proaspăt instalat: „De drag de oameni, vă cer asta sub sancțiunea demiterii imediate după formalizarea mandatului”, a adăugat Dinu Plîngău.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: