image
Sursa foto: privesc.eu

Kozak: „Anticipatele sunt inevitabile, dar sistemul electoral trebuie schimbat conform UE”; Dodon l-a tras de la tribună

Declarații surprinzătoare din partea vicepremierului rus Dmitri Kozak, aflat la Chișinău.

Potrivit emisarului rus, în Parlamentul RM au ajuns trei forțe politice cu poziții diametral opuse de cele mai multe ori, iar în această situație, chiar dacă se va reuși încropirea unei coaliții, aceasta nu are cum să fie stabilă.

Mai mult, Kozak afirmă că alegerile anticipate sunt inevitabile, dar că acestea trebuie să aibă loc doar după modificarea sistemului electoral conform recomandărilor Comisiei de la Veneția și a Uniunii Europene.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unui briefing susținut de reprezentantul special al președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu RM, vicepremierul rus, Dmitri Kozak, împreună cu președintele Igor Dodon.

„S-a creat așa o situație în Parlament că au câștigat simpatia și voturile trei forțe politice cu poziții diametral opuse deseori, și în asemenea situație nu sunt în stare să se înțeleagă ca să formeze o coaliție stabilă într-o asemenea componență.
Fie acum, fie mai târziu, chiar dacă se va forma vreo coaliție, alegerile anticipate sunt inevitabile”, a declarat Kozak.

Vicepremierul rus a ținut să menționeze că alegerile anticipate ar trebuie să aibă loc doar după modificarea sistemului electoral conform recomandărilor de la Veneția.

„Doar exprimăm poziția noastră, nu avem de gând să ne implicăm în treburi interne, e responsabilitatea partidelor.
Dar, după cum ni se pare nouă, dacă alegerile anticipate vor avea loc în viitorul apropiat sau îndepărtat, ar trebui să se țină cont de recomandările UE, ale Comisiei de la Veneția, să fie modificat sistemul electoral astfel încât alegerile să fie maxim transparente, clare și corecte. (...) Coaliția, chiar și una temporară, trebuie să fie între partide care să organizeze ulterior alegeri libere și corecte”, a punctat Dmitri Kozak.

Declarațiile emisarului rus par să-l fi debusolat pe președintele Igor Dodon, care a încercat de două ori să pună punct briefingului, chiar dacă Dmitri Kozak era dispus să răspundă și la întrebări. Din a doua încercare, șeful statului practic l-a scos pe Kozak de la tribună.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: