De vină ar fi primarul Nicolae Mititelu, care nu a avut grijă să semneze contractele cu furnizorul de produse alimentare.

Niciunul dintre cei peste 60 de copii din Câietu nu merge acum la grădinița. La muncă vin doar educatoarele.

Directorul grădiniței crede că de vină este primarul comunei, Nicolae Mititelu, ales pe listele PSRM, dar de ceva vreme înregimentat în altă formațiune - PD. Mititelu urma încă la începutul lunii ianuarie să încheie contracte cu furnizorii de produse alimentare, dar nu a făcut-o nici până azi.

Părinții sunt indignați la culme. Nimeni nu neagă importanța fasolei, dar nu una și aceeași mâncare, săptămâni la rând, fără fructe și legume. În această perioadă au lipsit și lactatele, afirmă oamenii.

Valentina Șendrea consideră că vinovați în acest caz sunt directorul grădiniței și primarul Nicolae Mititelu, dar și unii părinți, care se fac a nu vedea o problemă.

Nu se bucură de mese bogate nici copiii care merg la grădinița din satul vecin, Dimitrova, care se află în gestiunea Primăriei Câietu.

Am încercat să discutăm cu primarul Nicolae Mititelu, dar nu l-am găsit la locul de muncă. Acesta nu a binevoit să ne răspundă nici la apelul telefonic.

Primarul Nicolae Mititelu nu a răspuns la apelul telefonic nici a doua zi după filmările din satul Câietu.