image
Sursa foto: Jurnal.md

PPE, cea mai influentă familie politică la nivel european, ÎNGRIJORĂRI în privința RM; REZOLUȚIA adoptată la Helsinki

Partidul Popular European, cea mai mare şi cea mai influentă familie politică la nivel european, a adoptat, la Helsinki, o rezoluție dură referitoare la situația politică din Republica Moldova, în care membrii PPE se declară „profund îngrijorați de concentrarea crescândă a puterii politice și economice în mâinile unui grup restrâns de persoane”.

„Suntem profund îngrijorați de concentrarea crescândă a puterii politice și economice în mâinile unui grup restrâns de persoane și de deteriorarea standardelor democratice de bază în Republica Moldova: statul de drept, instituțiile democratice, independența sistemului judiciar, politizarea excesivă a instituțiilor statului, corupția sistemică, absența libertății presei, respectul pentru drepturile omului și hărțuirea opoziției”, se spune în textul rezoluției adoptate la propunerea PNL, România.

Membrii PPE fac apel la autoritățile moldovenești să garanteze principiul fundamental al reprezentării democratice și să se asigure că voința alegătorilor, așa cum a fost exprimată la alegerile locale din Chișinău și recunoscută de observatorii naționali și internaționali, este pe deplin respectată.

Totodată, PPE cere Chișinăului să asigure principiul independenței sistemului judiciar și să renunțe la practicile anti-democratice de politizare a sistemului și de instrumentalizare a justiției în scopuri politice; să garanteze pluralismul politic și să stopeze acțiunile de hărțuire și intimidare a opoziției și să înceteze persecutarea și demiterile pe baze politice ale reprezentanților opoziției.

Rezoluția PPE mai cere autorităților de la Chișinău să:

- Țină cont de recomandările OSCE și Comisiei de la Veneția în ce privește reforma electorală; există riscul ca, organizate pe baza actualelor reguli, alegerile să nu fie recunoscute de comunitatea internațională;

- Garanteze integritatea procesului electoral prin abținerea de la utilizarea resurselor administrative și de la folosirea ilegală a instituțiilor statului împotriva oponenților politici, în timpul și după campania electorală;

- Asigure dreptul la alegeri libere și corecte permițând cetățenilor din Republica Moldova care trăiesc în afara țării participarea liberă și nerestricționată la următoarele alegeri parlamentare;

- Garanteze libertatea de exprimare și libertatea presei, să oprească discriminarea jurnaliștilor independenți prin interzicerea accesului lor la evenimente care prezintă interes public major și să pună capăt practicilor anti-democratice de a ancheta jurnaliști;

- Demonstreze angajament față de respectarea statului de drept prin investigarea ”furtului miliardului”, pentru ca toți cei vinovați să fie aduși în fața justiției;

- Respecte principiile internaționale și bunele practici și să garanteze un mediu favorabil societății civile, să conștientizeze presiunile asupra ONG-urilor prin refuzul de a le recunoaște dreptul de a accesa fonduri din afara țării.

La Congresul PPE de la Helsinki participă și liderii opoziției antioligarhice, Maia Sandu și Andrei Năstase. Precizăm că Platforma DA și PAS sunt membri observatori al PPE.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: