Berbec

Pui accentul pe ceea ce vrei tu şi pe ce îţi place ţie, dar şi ceilalţi pot face acelaşi lucru şi aşa se ajunge la conflicte gratuite, care îţi înnegurează ziua…

Taur

Există o contradicţie între intenţiile tale şi cele ale membrilor familiei şi ar fi bine să te ocupi de această problemă, să nu crezi că ai rezolvat-o doar pentru că le-ai comunicat deciziile tale.

Gemeni

Pot să apară, din senin, motive de conflict cu cei din anturajul apropiat. Sunt supărări mai vechi, lipsite de importanţă, pe care ar fi bine să le tratezi ca atare. Rac

Îţi foloseşti aproape toată puterea de concentrare ca să observi erorile partenerilor de orice fel, deşi ştii că nu îţi foloseşte la nimic să faci acest lucru.

Leu

Constrângerile pe care le generează situaţia din familie te pot determina să nedreptăţeşti pe cineva. Tot tu vei fi primul care va observa această nedreptate.

Fecioară

Există riscul să intri în conflict cu cei apropiaţi, fără să ştii cum ai ajuns în această situaţie. Dacă ai fi mai atent, ai putea evita astfel de neplăceri.

Balanţă

Lipsurile de orice fel te preocupă mai mult decât de obicei, dar ar fi bine să le transformi în motivaţie pentru a acţiona, nu în motiv de supărare.

Scorpion

Eşti ocupat cu ale tale şi poate de aceea nici nu observi foarte bine ce e în jur – de exemplu, ce reacţii vei provoca în anturajul apropiat cu replicile tale preferate, cele acide.

Săgetător

Ştii că eşti în stare de mai mult şi de mai bine, dar ai de parcurs un drum lung până acolo. De aceea, nici nu are rost să te grăbeşti sau să te superi dacă te împiedici.

Capricorn

Planurile unuia dintre prieteni sau ale unei rude se dovedesc a fi o piedică serioasă în calea unor bucurii pe care le doreşti de mult timp.

Vărsător

Ai ocazia de a schimba ceva ce nu îţi convine la serviciu, mai ales în relaţia cu unul dintre superiori. Ar fi bine să te bazezi pe tine şi pe schimbarea atitudinii tale.

Peşti

Există o tensiune în aer, care nu dispare nici măcar după ce îţi vei recăpăta liniştea, prin metodele pe care le cunoşti foarte bine. Tocmai de aceea, poţi alege să o ignori.