image
Sursa foto: Getty Images

Mayweather rămâne campion la bani, deși s-a retras: Cel mai bine plătiți sportivi din ultimele 12 luni

Cunoscuta publicație americană, Forbes, a publicat lista celor mai bine plătiți 2100 de sportivi din ultimele 12 luni. Dintre aceștia, 66 sunt americani.

Și de această dată, Floyd Mayweather domină cu autoritate clasamentul, scrie digisport.ro. Deși s-a retras după meciul cu Connor McGregor, din august 2017, cel mai tare pugilist al planetei a strâns suficienți bani la acea partidă încât să fie lider detașat în clasament. Mai exact, americanul de 41 de ani a încasat 285 de milioane de dolari, dintre care 275 de milioane au fost obținuți doar din bursa de meci și cotă parte din drepturile de transmisie. Diferența de 10 milioane a fost obținută din drepturile de imagine și activități conexe.

În comparație, următorul pugilist din acest clasament, Saul "Canelo" Alvarez, e abia pe locul 15, cu 44,5 milioane de dolari adunați în ultimele 12 luni, timp în care a boxat în două meciuri.

La mare distanță de Mayweather, pe locul al doilea în lume se află primul fotbalist din acest top, Lionel Messi. Vedeta Barcelonei a strâns 111 milioane de dolari în ultimele 12 luni, dintre care 84 de milioane provin doar din salarii și prime.

Pe locul al treilea este rivalul lui Messi, Cristiano Ronaldo. Starul portughez de la Real Madrid a încasat venituri de 108 milioane de dolari, dintre care 61 de milioane au provenit din salarii și prime.

Surpriza din acest top este Connor McGregor. Dublul campion mondial din artele marțiale mixte a dat o adevărată lovitură a carierei atunci când a acceptat să lupte pe reguli de box cu Floyd Mayweather, în august. În urma acelui eveniment, irlandezul a încasat 85 de milioane de dolari, plus alte 14 din drepturi de imagine și activități conexe.

Pe locul al cincilea figurează cel mai scump fotbalist al planetei, Neymar. Brazilianul, care a fost transferat cu 22 de milioane de euro de la Barcelona la PSG, a adunat în ultimele 12 luni 90 de milioane de euro, din care 73 de milioane doar din salarii și prime, iar 17 milioane au fost drepturi de imagine și activități conexe.

Următorul fotbalist de pe această listă este abia pe locul 35 în lume. E vorba de galezul de la Real Madrid, Gareth Bale, cu 34,6 milioane de dolari.

Interesant este că, din cei 100 de sportivi din acest top, 40 sunt baschetbaliști, iar primul e LeBron James, care e pe locul 6, cu o sumă de 85,5 milioane de dolari adunate în ultimele 12 luni. Din acești bani, doar 33,5 milioane reprezintă salariul, iar restul de 52 de milioane sunt drepturile de imagine și activitățile conexe.

Pe locul 7 se află și primul tenisman din acest clasament. Este vorba despre Roger Federer. Elvețianul și-a mărit veniturile cu 77,2 milioane de dolari în ultimele 12 luni, dintre care doar 12,2 reprezintă bursele de la turneele de tenis. Următorul jucător de tenis din acestă ierarhie e abia pe locul 20. Rafael Nadal a obținut 41,4 milioane de dolari.

După baschetbalistul Stephen Curry, de la Golden State Warriors, care se află pe 8, Top 10 este completat cu doi jucători de fotbal american: Matt Ryan, cu 67,3 milioane de dolari și Matthew Stafford, cu 59,5 milioane.

În cel mai costisitor sport al planetei, Formula 1, Lewis Hamilton figurează pe locul 12, cu 51 de milioane de dolari, dintre care 42 de milioane reprezintă salariile.

În ultimele 12 luni, cei 100 de sportivi au strâns sume cumulate de 3,8 miliarde de dolari, cu 23 la sută provenind din drepturi de imagine și activități conexe.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: