image
Sursa foto: energie.gov.md

Parlicov: Examinăm posibilitatea ca R. Moldova să participe în calitate de coinvestitor la Centrala nucleară de la Cernavodă

Compania Energocom, deținută 100% de statul Republica Moldova, a semnat, la Cernavodă, un Memorandumul de Înțelegere cu Societatea Națională din România Nuclearelectrica. Obiectivul Memorandumului este de a explora opțiunile pentru asigurarea livrării energiei produse de Nuclearelectrica din noile capacități ce urmează să între în exploatare comercială, în principal unitățile 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, precum și de a sprijini dezvoltarea capacităților și competențelor resurselor umane în domeniul energiei nucleare.

Prezent la ceremonie, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că este un document ce va produce efecte în următorii ani, în contextul în care Republica Moldova a declarat că vrea să atingă zero emisii de carbon până în 2050.

“Pentru a atinge țelul nostru de decarbonizare va fi nevoie de energie nucleară în mixul nostru energetic, energie care este neutră din punct de vedere climatic. Republica Moldova nu are capacitatea să dezvolte propriile proiecte de generare nucleară, dar poate beneficia de relațiile speciale cu România și de faptul că România intenționează să crească volumul energiei nucleare produse. Anume în acest context, examinăm posibilitatea ca Republica Moldova să participe în calitate de coinvestitor, ca să ne asigurăm pe viitor de energie sigură, durabilă și la prețuri competitive”, a spus ministrul Victor Parlicov.

Ministrul Parlicov a mulțumit României pentru că în perioadă de criză a ajutat Republica Moldova să facă primii pași în domeniul integrării pe piața energetică europeană și să facă achiziții de resurse energetice din vest.

“Ne bucurăm foarte mult să începem o nouă colaborare în domeniul energetic la Cernavodă, un proiect strategic cu care țară noastră se mândrește foarte mult. Din 400 de reactoare nucleare din lume, unitățile 1 și 2 de la Cernavodă sunt în primele 5 locuri din lume după eficiență și siguranță. Am o mare simpatie pentru Republica Moldova, iar planurile de investiții la unitățile 3 și 4 sunt unul din proiecte pe care le putem face împreună. Mai rar ca oamenii politici să se așeze la o masă și să lucreze la proiecte comune pentru 10-15 ani înainte”, a declarat ministrul Energiei al României, Sebastian Burduja.
"Unitățile 3 și 4 ale centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă vor fi un pilon pentru sectorul energetic atât al României, cât si al Republicii Moldova, precum și pentru decarbonizarea țărilor. Prin punerea în funcțiune comercială a încă două reactoare CANDU și prin proiectul reactoarelor modulare mici, Nuclearelectrica poate contribui cu energie curată la securitatea energetică a României și, simultan, poate sprijini Republica Moldova și alte țări din regiune. În 2031, România va avea o capacitate instalată de energie nucleară de 3262 MW, rezultată din exploatarea unităților 1 și 2, din exploatarea unităților 3 și 4 de la Cernavodă și din exploatarea reactoarelor modulare mici, ceea ce reprezintă aproximativ 33% din cota de piață și aproximativ 66% din totalul energiei curate produse în România. Împreună cu Energocom putem identifica, din timp, soluții eficiente de sprijin, cu scopul comun de a atinge securitatea energetică, independența energetică și protecția consumatorilor din Moldova. De asemenea, suntem mândri să contribuim la dezvoltarea resurselor umane, deoarece dezvoltarea și inovarea se bazează pe personal cu înaltă calificare", a spus Cosmin Ghiță, directorul general Nuclearelectrica.

Energocom a cumpărat energie electrică produsă de Nuclearelectrica în perioada octombrie 2022 - aprilie 2023.

La nivel mondial, energia nucleară acoperă 10% din necesarul total de energie electrică și se estimează că va crește la aproximativ 17% în statele membre ale IEA. În Uniunea Europeană, energia nucleară generează 50% din energia electrică fără emisii de gaze cu efect de seră. Conform unui raport UNECE, energia nucleară a evitat 74 Gt de emisii de CO2 în ultimii 50 de ani.

Proiectele de investiții ale Nuclearelectrica sunt investiții verzi și vizează nu doar atingerea eficienței energetice, ci mai ales securitatea energetică, independența energetică și protecția consumatorilor.

Compania Națională "Nuclearelectrica" SA este compania națională românească producătoare de energie electrică, termică și combustibil nuclear, care funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deținând 82,49% din acțiuni, iar ceilalți acționari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.

Sucursala CNE Cernavoda operează două unități nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unități dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear și se află în curs de realizare a unui ciclu integrat de combustibil prin achiziția unei linii de procesare a concentratului de uraniu, în vederea susținerii proiectelor de investiții pe termen lung ale companiei.

Nuclearelectrica are un rol major la nivel național, contribuind cu peste 18% din energia nucleară la producția totală de energie și cu 33% la producția totală de energie fără CO2 din România.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: