image
Sursa foto: REUTERS/Jorge Cabrera

Intemperii în Guatemala: un mort şi 3.827 de persoane afectate

O persoană a murit, alte 3.827 au fost afectate şi peste 600 de locuinţe au suferit pagube din cauza ploilor care s-au abătut în diferite zone ale Guatemalei, potrivit Coordonării Naţionale pentru Gestionarea Dezastrelor, citată vineri de EFE.

Instituţia a precizat într-un nou bilanţ că în urma intemperiilor s-au înregistrat 19 incidente, soldate cu peste 652 de persoane sinistrate, 421 evacuate, 31 plasate în adăposturi şi 122 de locuinţe care au suferit pagube şi alte 530 cu daune uşoare, scrie Agerpres.

Persoana decedată este un bărbat care călătorea la bordul unei maşini asupra căruia s-a prăbuşit o stâncă pe o şosea de la malul Pacificului.

Precipitaţiile au provocat revărsarea râului Polochic, fapt ce a provocat inundaţii în comunitatea Pombaac, în municipiul El Estor, afectând 430 de persoane dintre care 86 sunt sinistrate, iar 86 de case au fost avariate.

Revărsarea râului Los Esclavos, din sudul ţării, a provocat inundaţii în peste zece comune, afectând 2.736 persoane.

Potrivit datelor privind la actualul sezon al ploilor, care a început în luna mai, s-au înregistrat în total 8 persoane decedate, alte 738.488 au fost afectate, iar 5.855 evacuate. De asemenea, 280 de persoane sunt în stare de risc, 6.363 au rămas fără case, 1.407 au fost plasate în centre de adăpost, o persoană este dată dispărută şi patru sunt rănite.

Iarna lui 2017, cea mai vitregă din ultimii 25 de ani potrivit autorităţilor guatemaleze, s-a soldat cu 31 de morţi şi peste 420.000 de persoane afectate, dintre care 39.137 au rămas fără case, iar 9.129 au fost evacuate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: