Scrisă la patru mâini, cartea este despre dispariţia preşedintelui SUA Jonathan Lincoln Duncan, în centrul unei grave crize mondiale. 

Cartea este inspirată din experienţele trăite de Bill Clinton la Casa Albă în perioada în care a fost cel de-al 42-lea preşedinte al Statelor Unite, între anii 1992 şi 2001.

Volumul oferă cititorilor posibilitatea de a afla o serie de detalii reale din activitatea unui preşedinte american şi modul în care funcţionează politica de la Washington, scrie news.ro.

Deşi Bill Clinton a scris deja patru cărţi, inclusiv o autobiografie, volumul ”The President is Missing” reprezintă prima incursiune a fostului preşedinte american în universul scriitorilor de ficţiune. De asemenea, această carte reprezintă prima colaborare a scriitorului James Patterson cu un fost preşedinte.

James Patterson, autorul celebrei serii poliţiste ”Alex Cross”, a scris şi numeroase romane thriller, psihologice şi de dragoste. Cărţile lui s-au vândut în peste 300 de milioane de copii pe plan mondial, iar James Patterson deţine recordul mondial Guinness, după ce a devenit primul om din lume care a vândut peste 1 milion de eBook-uri.

În august 2016, James Patterson a ocupat primul loc în topul mondial al scriitorilor cu cele mai mari venituri obţinute în ultimele 12 luni, cu încasări de 95 de milioane de dolari, potrivit unui clasament întocmit în fiecare an de editorii revistei Forbes.