Oamenii de ştiinţă au analizat aproape 2,5 milioane de exemplare de păsări şi de mamifere aflate în colecţiile deţinute de cinci mari muzee ale lumii (din Londra, Paris, New York, Washington şi Chicago) începând din secolul al XVIII-lea, capturate în cea mai mare parte a lor cu ajutorul vânătorii şi al unor capcane.

De ce acest demers inedit? "Ne interesăm de prejudecăţile de gen din mediul ştiinţific, unde există, de exemplu, o suprareprezentare a cercetătorilor bărbaţi şi caucazieni în poziţii de grad înalt. Ni s-a părut interesant să vedem dacă acea prejudecată masculină se află şi în colecţiile muzeelor", a declarat Natalie Cooper, cercetătoare la Muzeul de Istorie Naturală din Londra şi autoarea principală a acestui studiu publicat în Proceedings of Royal Society B.

O cartografie pe scară largă, cu statistici pe sexe, se impunea cu atât mai mult cu cât "numărul de studii care utilizează aceste specimene (împrumutate de muzee pentru cercetări, n.r.) continuă să crească", potrivit autorilor studiului.

Din vastul eşantion analizat, când sexul animalelor a fost identificat, 40% dintre păsări şi 48% dintre mamifere, în medie, sunt femele. Acest procentaj variază în funcţie de clasificări şi s-a dovedit deosebit de scăzut în numeroase cazuri, precum pentru paseriforme (9,7% femele), muscari negri (11,5%), lilieci (9,9%), ovine (24%), nevăstuici (24%)...

Un alt exemplu: mai puţin de 40% dintre artiodactile (familia copitatelor) sunt femele, în timp ce în populaţiile sălbatice ele sunt majoritare.

Vânătoare orientată spre masculi

Aceste disproporţii ar proveni dintr-o selecţie intenţionată făcută în momentul vânătorii, pentru că acesta era orientată spre specii în care masculii reprezentau o ţintă mai vizibilă: mai impresionanţi ca talie (copitate), cu ornamente mai colorate (pasărea-paradis), cu trăsături mai proeminente (coarnele cerbilor)...

Însă selecţia poate fi şi "accidentală" dacă animalele sunt colectate cu ajutorul capcanelor, depinzând de comportamentul masculilor, dacă diferenţierea dintre sexe este dificilă sau, pur şi simplu, dacă populaţia de masculi este mai mare, au explicat autorii studiului.

La păsări, masculii sunt mai des prinşi în plase pentru că ei ies din cuiburi, "atraşi de sunetele emise de alţi masculi, pentru a îi ataca şi a îşi marca teritoriul, în timp ce femelele nu reacţionează la acele sunete", a explicat Natalie Cooper.

Inegalitatea din colecţii ar putea afecta mai multe discipline, precum taxonomia (clasificarea speciilor), în care sexul subreprezentat este mai greu de distins, genomica, în care genele variază în funcţie de sex, parazitologia, în care masculii rezistă global mai puţin la infecţii.

"Ignorând femelele, nu avem un tablou complet al vieţuitoarelor vii; or, acest lucru este esenţial pentru a prezice, între altele, felul în care mărimea corpului ar putea reacţiona la modificările climatice", a subliniat Natalie Cooper.

"Femelele de animale erau considerate caste, supuse în faţa bărbaţilor, fără control asupra acuplării lor. Acest lucru reflectă stereotipurile de gen ale oamenilor din secolul al XIX-lea, nu realitatea din natură", a subliniat cercetătoarea.

În secolul al XIX-lea, persoanele care administrau colecţiile din aceste muzee erau "în mare parte bărbaţi". Şi, deşi sociologia s-a schimbat de atunci, "acest lucru nu s-a reflectat în colecţiile" muzeelor de istorie naturală, a mai spus Natalie Cooper.

După părerea autorilor studiului, specialiştii muzeelor trebuie "să devină conştienţi" de existenţa acestor stereotipuri şi să aibă în viitor o abordare mai echilibrată, atât pentru a ameliora fiabilitatea cercetărilor, cât şi cunoaşterea reală a biodiversităţii.