image
Sursa foto: Getty Images

Peste un milion de fani prezenţi în tribune la CM: Gradul de ocupare a arenelor e impresionant

Peste un milion de suporteri au asistat până acum la meciurile Cupei Mondiale, a anunţat FIFA după cea de-a 21-a partidă a turneului final din Rusia, Danemarca - Australia (scor 1-1).

"Până în prezent, peste 2,6 milioane de bilete au fost alocate fanilor fotbalului din întreaga lume, vânzarea de bilete continuând până pe 15 iulie. În medie, stadioanele Cupei Mondiale au un grad de ocupare de 97% şi peste 70.000 de tichete au fost revândute", a anunţat forul mondial, prin intermediul unui comunicat.

Singurul caz flagrant în care a existat un număr mare de scaune goale în tribune a fost la meciul câştigat de Uruguay în faţa Egiptului (1-0), la Ekaterinburg, unde 6.000 de bilete au rămas neutilizate, deşi fuseseră alocate.

FIFA a precizat că acest lucru s-a datorat faptului că beneficiarii biletelor respective, grupuri de suporteri provenind din rândul sponsorilor, asociaţiilor membre şi suporterilor, nu şi-au făcut apariţia la meci.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: